spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTAl 11-lea mistreţ răpus de pesta porcină (Video)

Al 11-lea mistreţ răpus de pesta porcină (Video)

În această după amiază a fost confirmat cel de al 11-lea caz de pestă porcină la mistreț. Este vorba de porcul de porcul sălbatic descoperit ieri pe Fondul de vânătoare Ibănești. Autoritățile locale au decis noi măsuri în cazul focarelor de pestă porcină africană. Prefectul Dan Şlincu spune că s-a stabilit de comun acord cu instituțiile abilitate ca în fiecare zi, în perioada imediat următoare, să aibă loc vânătoare de mistreți pe fondul de la Ibănești. „Vrem să fie prezenți mai mulți vânători în zilele următoare pe acel fond și să diminuăm sau să încercăm să lichidăm efectivele de porci mistreți”, a declarat Şlincu. Planul de măsuri mai prevede pe lână împușcarea tuturor mistreților și căutarea mistreților morți precum și împușcarea animalelor care sunt vectori direcți de transmitere a pestei porcine africane, susține Minodora Vasiliu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani (DSVSA). „Avem aproape în fiecare zi câte un caz de pestă porcină africană. Lucrurile văd că nu se opresc și încercăm să le facem să fie cât mai normale din punct de vedere legal și uman. Vom aplica un plan de măsuri focalizat pe fondul de vânătoare de la Ibănești”, a precizat directotrul DSVSA.
Pe fondurile de vânătoare din nordul judeţului, aflate în zona de protecţie şi supraveghere a focarelor de pestă porcină, mai sunt aproximativ 50 de mistreţi. Estimarea aparţine prefectului Dan Şlincu pe baza datelor primite de la reprezentanţii gărzii forestiere. Totuşi autorităţile au specificat că este vorba doar o estimare, pentru că porcii mistreţi se deplasează pe zeci de kilometri.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Pesta porcină africană a fost pusă în evidenţă pentru prima dată în judeţul Botoşani pe 20 ianuarie la un porc mistreţ mort în Pădurea Alba din Comuna Hudeşti. În total zece mistreţi au fost răpuşi de perfidul virus, iar dacă va fi confirmat prezenţa lui şi porcul sălbatic găsit mort ieri, bilanţul se ridică la 11 animale. De asemenea, alţi doi mistreţi au fost găsiţi morţi pe malul stâng al Prutului, în Ucraina, la sfârşitul lunii ianuarie. La unul dintre ei s-a pus în evidenţă prezenţa virusului, în timp ce de la al doilea nu s-au mai putut recolta probe, el fiind devorat de carnasierele din zonă.

În cele 11 comune afectate de virus, pe suprafeţele cărora se întind zonele de supraveghere şi protecţie, au apărut şi două cazuri de pestă porcină la porcii domestici. Este vorba de patru animale, două aparţinând cantonului silvic al Liceului Pomârla, iar două îngrijitorului de la canton. În urma anchetei epidemiologice, autorităţile sanitar-veterinare au stabilit că maidanezii sălbăticiţi din pădurea de la Pomârla au fost vectorul de transmisie a bolii.

Cele patru animale au fost asomate şi incinerate, proprietarii urmând a fi despăgubiţi cu sume cuprinse între 8 şi 10 lei pe kilogram. Astfel, în cazul celor patru porcilor sacrificaţi, care aveau cam 130 de kilograme, sătenii din Pomârla urmează să primească cel puţin 1.000 de lei.

Pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
1.6 ° C
2.6 °
1.1 °
77 %
8.6kmh
72 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...