Un gest inconştient l-a trimis în puşcărie pe un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Suharău. Botoşăneanul a vrut să-şi înveţe fiul să conducă maşina, dar cum feciorul era minor şi nu avea permis de conducere, iar lecţia ilegală de şoferie a avut loc pe un drum public, bărbatul a fost trimis în judecată pentru încredinţarea maşinii. Ghinion pentru că bărbatul avea o condamnare mai veche, iar Curtea de Apel Suceava l-a condamnat ieri la un an şi două luni de închisoare cu executare. Întrucât sentinţa a fost definitivă, botoşăneanul a fost ridicat ieri de poliţişti şi încarcerat. „Bărbatul a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu, reţinut şi escortat la Penitenciarul Botoşani în vederea încarcerării”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Întâmplarea de la care i s-a tras totul a avut loc pe 30 noiembrie 2016, când bărbatul, Constantin Nicolae M., fără să realizeze că îşi riscă libertatea, şi-a luat fiul în vârstă de 16 ani şi a plecat la o plimbare cu VW Golf, dar pe traseu au făcut schimb de locuri, minorul trecând la volan, iar tatăl pe scaunul din dreapta. Distracţia lor a luat sfârşit în momentul în care s-au intersectat cu un echipaj de poliţie, care i-a tras pe dreapta. Ambii au fost puşi sub urmărire penală şi trimişi în judecată. Astfel, în urma procesului, puştiul s-a ales cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de 4 luni pentru conducere fără permis, iar tatăl, care avea o condamnare cu suspendare din primăvara lui 2014 şi se afla în termenul de încercare în momentul comiterii faptei, a ajuns la închisoare. Practic, considerând că au de a face cu un recidivist, magistraţii au revocat suspendarea pedepsei vechi, iar condamnarea din 2014 a devenit executorie.