Ciprian MITOCEANU
scriitor
Mult zgomot pentru mai nimic. Cam atât se poate spune despre mărirea alocaţiilor pentru copii. Sunt ceva zile de când subiectul alocaţiilor a devenit paravan mediatic, unul în spatele căruia aleşii şi-au rezolvat multe probleme, inclusiv de natură salarială; asta în condiţiile în care şi-au dat legi cu dedicaţie pentru a spolia banul public pe toate căile. Practic, bani din toate părţile pentru aleşi, mormane de bani. Cu banii copiilor e mai greu.
Până la urmă s-au mărit şi alocaţiile copiilor. Era şi timpul; legislaţia privitoare la alocaţii nu a mai fost modificată din 2015 şi, dacă avem în vedere cât au crescut preţurile de atunci şi până astăzi, putem spune că, de fapt, puterea de cumpărare a pomenitelor alocaţii e mai mică decât acum aproape patru ani. Coşul zilnic ne costă sensibil mai mult de dublu faţă de acum patru ani, iar la unele produse s-au înregistrat creşteri record; prin urmare, creşterea alocaţiilor pentru copii era o măsură de bun simţ, care trebuia pusă în practică de multă vreme. Evident, nimeni nu face copii doar pentru alocaţie, dar nici nu poţi acoperi nevoile unui copil mai puţin de trei lei pe zi.
Iar mărirea alocaţiilor a dat startul unui circ mediatic cum rar s-a mai pomenit. Atât opoziţia cât şi guvernarea s-au grăbit să-şi asume creşterea alocaţiilor care, chiar şi cu mărirea de aproape 80%, rămân cele mai mici din Uniunea Europeană. Asta în condiţiile în care la capitolul pensii speciale, salarii pentru aleşi şi subvenţii pentru partide depăşim cu mult state cu economia mult mai puternică. Dar, în sfârşit, s-a găsit înţelegere şi pentru copii. Nu pentru că aleşilor le-ar păsa de copii în adevăratul sens al cuvântului, ci pentru că se apropie alegerile şi găştile de interese care susţin că se numesc partide au nevoie de capital electoral.
Liberalii strigă sus şi tare că ei sunt cei care au mărit alocaţiile. E vorba, cu mici modificări la capitolul „vopsit gardul”, de aceeaşi liberali care în 2010 au tăiat un sfert din salariile bugetarilor în aceeaşi zi în care au ridicat TVA cu cinci procente. Da, adevărat, toată lumea ştie că PDL-ul lui Băsescu a tăiat salariile, dar PDL-ul nu a dispărut decât cu numele, fuzionând cu PNL. Iar nucleul dur al PNL este reprezentat de către gaşca despre care ştim că şi-a făcut de cap pe vremea lui Băsescu, foştii PDL-işti de frunte sunt acum liberali de frunte. Cât despre Băsescu, acesta încă mai are pretenţia să fie considerat mare salvator de patrie şi de prin 2016 ne ameninţă cu „dacă ajung eu premier scot România din criză”. Omul ăsta a uitat că timp de cinci ani, cel puţin, a fost şi preşedinte, şi premier, ca în republicile prezidenţiale cu apucături dictatoriale? N-o să spună nimeni că Boc a fost premier în adevăratul sens al cuvântului; vă mai amintiţi cine a anunţat tăierile de salarii? Băsescu, deşi aceasta era treaba premierului. Care premier? Dar despre micşorat veniturile părinţilor niciun cuvânt, că doar ei nu contribuie la creşterea copiilor, de asta se ocupă statul prin alocaţii…
PSD încearcă din răsputeri să-şi asume mărirea alocaţiilor şi chiar mai mult. Astfel că s-au apucat să bage strâmbe. Dragnea a efectuat ceva manevre disperate, inclusiv un amendament care le-a făcut mai mult rău decât bine la capitolul imagine. Dragnea a ţinut să precizeze că alocaţiile vor creşte, dar va creşte şi deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, liberalii sunt de vină pentru criza ce va urma.
Mai apoi PSD-iştii au decis să forţeze mâna preşedintelui în ce priveşte promulgarea bugetului. Folosindu-se de copii, desigur. Cică numai şi numai de Iohannis ţine ca alocaţiile mărite să fie şi plătite. PSD-iştii vor să dea bani, dar dacă Iohannis şi statul paralel se opun, ce pot face ei?
Grijă faţă de copii? Nici pomeneală, doar interesul pentru ciolan. Grija faţă de copii nu înseamnă doar alocaţii mărite în bătaie de joc. Înseamnă şi spitale pentru copii dotate cu tehnică modernă, nu cu cea de pe timpul lui Ceauşescu care, apropo, voia şi el să dea o sută de lei în plus la alocaţie. Grija faţă de copii înseamnă investiţii adevărate în educaţie şi nu toalete care costă mai mult decât şcoala şi care, culmea, nici nu funcţionează. Şi politica economică responsabilă tot grijă faţă de copii înseamnă; părinţii nu ar mai fi obligaţi să plece din ţară pentru a le asigura copiilor un trai mai bun.
Dar vouă nu vă pasă de copii. Nu contează că sunteţi roşii, galbeni, albaştri, portocalii sau violeţi, nu vă pasă la toţi. Pe voi vă interesează doar ciolanul, nimic altceva. Pentru voi copiii nu sunt decât un mijloc pentru a vă folosi de voturile părinţilor. Atât şi nimic mai mult.