„Taxa pe lăcomie”, celebra Ordonanţă 114, face victime şi în rândul unei alte categorii de bugetari. Este vorba de muzeografi şi angajaţii Memorialului Ipoteşti. Din cauza celebrei ordonanţe aceştia nu pot beneficia de un spor reglementat de 15%.
Anul trecut, guvernanţii au decis să acorde celor din domeniu un spor de condiţii vătămătoare, care urma a se stabili în funcţie de buletinele de expertizare a locurilor de muncă făcut de către experţii Direcţiei de Sănătate Publică. Legislaţia însă adoptată nu prevede însă o dată de la care trebuia să fie acordat acest spor. În aceste condiţii, chiar dacă buletinele de expertizare au fost gata în noiembrie 2018, sporul, în procent de 15%, nu a fost acordat şi urma a fi plătit începând cu ianuarie 2019. Numai că celebra Ordonanţă 114 stipulează că sporurile, în acest an, se plătesc în acelaşi cuantum cu cele din ultima lună a anului trecut, adică, în cazul celor 50 de angajaţi ai muzeului şi 38 ai Memorialului Ipoteşti, zero lei.
„E o situaţie specială în cazul angajaţilor de la Muzeu şi Memorial. Am decis să mergem în instanţă pentru drepturile lor şi să le obţinem începând cu luna noiembrie 2018, pentru că e o problemă de reglementare legislativă. Conducerea celor două instituţii şi cea a Consiliului Judeţean au înţeles situaţia şi vor să acorde sporul, dar nu au cadrul legislativ. Când va ajunge Ordonanţa 114 în Parlament vom încerca să promovăm un amendament, astfel încât această categorie de angajaţi să poată beneficia de sporuri”, a declarat Camelia Socianu, liderul Sindicatului „Impact”, care îi reprezintă şi pe angajaţii de la Muzeu.
O situaţie cât de cât similară se înregistrează în rândul mai multor categorii de bugetari. Astfel, la unii sporurile se calculează la salariul din din 2018, în timp ce la alţii acestea sunt egale cu „cuantumul ultimei luni a anului trecut”. În aceste condiţii, angajaţii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani vor protesta vineri, timp de două ore, de la 11:00 la 13:00, în fața instituției. „Ne aşteptăm la 200-250 de persoane. Am anunţat şi Jandarmeria. Va fi un protest autorizat legal şi sperăm că aşa ne vom putea câştiga drepturile noastre”, a conchis Camelia Socianu.