Cătălin MORARU
redactor șef
Nu știu dacă a fost sau nu premeditată mișcarea liberalilor cu mărirea alocațiilor la copii, dar a fost o lovitură măiastră. Nu am dat mare importanță inițial, dar am auzit-o pe senatoarea PSD, Doina Federovici, declarând că o propunere liberală este populistă. Apoi am început să caut propunerea și să urmăresc parcursul acțiunii. Și a meritat toți banii, spectacolul. I-ați văzut pe pesediști, inclusiv Liviu Dragnea, cum clipeau precum căprioarele în lumina farurilor, înaintea votului? Parcă le și auzeam rotițele (puține) din creier cum se blochează: ”Băi, ce se întâmplă? Păi nu era vorba că numai noi dăm pomană?”
A zis Dragnea că e o propunere demagogică, i-a chemat, de urgență, la sfat în biroul lui, pe ministrul Orlando și pe Iordache, a încercat să combată propunerea fix cu argumentele care nu contează pentru electoratul PSD, gen creșterea deficitului bugetar. Degeaba. Ce s-a înțeles e că PSD și-a dat bani în prostie pentru partid de la bugetul statului, dar nu vrea să mărească alocațiile copiilor.
Pesediștii încep să învețe pe pielea lor că atunci când ai un întreg program de guvernare demagogic și populist, poate oricând apărea cineva care se dă mai populist ca tine, că e simplu. După ce ai aruncat cu bani în tot poporul, după ce dai ordonanțe de Crăciun care fac investitorii străini să plece din țară (până acum avem trei concerne mari, unul fiind Nestle, rezultatul: câteva mii de șomeri), după ce faci toate astea, normal că devine hilar când brusc încep să devii îngrijorat de deficitul bugetar, tocmai la alocațiile copiilor.
Cinic vorbind, asta e singura metodă de a atrage votanți PSD, având în vedere politica din România. În materie de guvernare pesediștii atât știu, să dea pomană, în rest, sunt de o prostie abisală vizavi de măsuri economice. Iar de mărit e foarte simplu, nu trebuie să fii pesedist pentru asta. Măriți alocațiile de la anul? Ba nu, hai să le mărim de anul ăsta. Zice PSD că dublează pensiile, nici o problemă. Apar alții și spun că ei le triplează și chiar vor să voteze în parlament asta.
De fapt, așa au și câștigat alegerile cei din PSD. Nu doar programul ăla fantasmagoric de guvernare a contat. Tot așa mult a contat faptul că înainte de alegeri au scos vreo sută de taxe (iar acum plâng după bani), plus că au votat în parlament mărirea salariilor în învățământ, chiar înainte de alegeri. Asta e fost ceea ce i-a convins pe nehotărâți, acțiunile PSD plus promisiunile din program, nu doar programul.
Dincolo de perplexitatea pesediștilor la votul amendamentului cu alocațiile, trebuie însă să mai observăm ceva. Îngrijorarea că nu mai au bani este reală. Au un buget varză, ca un castel de cărți de joc, care se poate prăbuși la orice pală de vânt. Probabil vor face tot posibilul să dea salariile și pensiile promise, cu prețul inflației crescute, dar asta nu e neapărat o problemă, ci rezolvarea ei. Ei dau banii promiși, însă noi cumpărăm mult mai puțin cu ei. Vor da vina pe bănci și multinaționale, asta știm deja.
Mai trebuie doar să discutăm cu parlamentarii de Botoșani, vizavi de votul lor. La Senat amendamentul a fost respins, deci știm că cei doi senatori pesediști de Botoșani au votat contra măririi alocațiilor. Nu a apărut încă structura votului la Camera Deputaților. După ce apare îi vom întreba pe cei care au votat contra cum explică faptul că e populist să dublezi alocațiile copiilor, dar nu e populist ca subvențiile de la stat pentru partide să crească de 60 de ori în ultimii trei ani, de exemplu. Răspunsul corect e că banii ăia se dau proporțional cu reprezentarea în parlament, iar PSD ia un purcoi de bani. Dar am așa, o senzație, că nici un pesedist nu o să aleagă răspunsul ăsta.