Botoşănenii au găsit încă o „utilitate” ambulanţelor destinate cazurilor de urgenţe medicale. Mai nou, ambulanțele sunt folosite ca bilet de intrare rapidă la Urgențe. Unii botoșăneni au ajuns să sune la 112 pentru a fi duși cu ambulanța la Urgențe și astfel să intre înaintea celorlalți pacienți.
Aşa se face că familia unui bărbat adus la Urgenţe cu o maşină personală, l-a luat pe acesta înapoi acasă, de unde a fost apelat serviciul 112 pentru a se solicita o ambulanţă, cu care bărbatul a fost din nou adus la spital. Totul s-a întâmplat la începutul lunii, iar cadrele medicale spun că astfel de situaţii devin tot mai frecvente. Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a fost adus de fiica sa şi ginere, ambii veniţi în concediu din Italia. Cum bărbatul a fost consultat în triaj, unde i s-a spus că pentru problema pentru care a venit va trebui să aştepte, familia, nemulţumită, l-a luat pe acesta după câteva minute şi au plecat cu maşina personală.
După aproape o oră, bărbatul a reapărut în Urgenţă, însă de data aceasta pe o targă, adus de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Familia sunase la 112, unde a spus că acesta resimţea dureri cardiace şi a fost adus la spital cu salvarea.
Asistentul desemnat pentru trierea bolnavilor l-a recunoscut şi chiar le-a atras atenţia rudelor că bărbatul, chiar dacă intra mai repede în camera de consultaţii, va aştepta la fel de mult, pentru că afecţiunea sa nu prezenta o urgenţă. Mai mult, în momentul în care a fost întrebat de medicul de gardă ce îl doare şi să indice cu mâna locul, acesta a spus că îl durea inima, dar a dus mâna în zona intimă. „E o atitudine oarecum ostilă şi faţă de personalul din triaj şi faţă de ceilalţi bolnavi. Ambulanţele au un regim special, pentru că nu pot sta prea mult în urgemţe, trebuie să meargă după alte cazuri. Iar ceilalţi pacienşi aşteaotă şi ei, în funcţie de codurile de culori, pentru că nu toţi sunt urgenţe. La fel cum s-a dovedit a fi şi domnul, care avea o infecţie urinară. Pentru asta a venit cu ambulanţa şi a intrat în faţa altor bolnavi”, a spus un asistent din cadrul UPU-SMURD.