Membrii Comisiei de sistematizare a circulaţiei au analizat documentaţia înaintată de investitorul care are în plan construirea unui hipermarket pe Bulevardul Eminescu, în locul depozitelor Socar. „Am aprobat vizarea construcţiei şi accesului în hipermarket în zona Bulevard – Calea Naţională, unde un investitor dezvoltă o lucrare de anvergură. Accesul în acest hipermarket va fi făcut atât din Bulevardul Eminescu, cât şi din Calea Naţională”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului şi preşedintele comisiei.
Edilul a adăugat că dezvoltatorul a acceptat să doneze o suprafaţă din terenul proprietate pentru ca în acea zonă să fie lărgită strada. „În dreptul hipermarketului vom avea patru benzi, prin această cedare de teren, din proprietate privată, în proprietatea municipiului Botoşani. Ei au solicitat urgentarea avizării acestei documentaţii pentru a începe lucrările anul acesta, înţeleg că-şi propun să finalizeze lucrările într-un an de zile”, a mai precizat Cosmin Andrei.
Membrii comisiei nu au avizat solicitarea vizând amplasarea unor semafoare în zonă, dar nici înfiinţarea unei treceri de pietoni în dreptul acestui hipermarket, pe motiv că există astfel de treceri, la mică distanţă de locul unde va fi construit noul centru comercial.
Aceeaşi comisie a decis desfiinţarea unei staţii pentru taximetre. Măsura vizează staţia din zona fostului Cinematograf Luceafărul.
„Nu era folosită de taximetriști. Un cetățean din zona a înaintat solicitarea către Primărie. Nu a fost niciodată folosită, a fost un interes foarte scăzut din partea taximetriştilor să stea acolo”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului şi preşedintele Comisiei de sistematizare a circulaţiei.
Potrivit edilului, cetăţenii care locuiesc în zonă au solicitat desfiinţarea staţiei de taxi pentru a avea la dispoziţie mai multe locuri de parcare.