Cristian Amarandei, inspector şef la ISU Botoşani, spune că multe dintre tragediile din acest sezon rece puteau fi evitate cu mai multă implicare din partea tuturor.
Reporter: – Domnule colonel, am asistat în ultimele luni la o serie de tragedii petrecute în judeţ, în care mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, fie în frig, fie în urma unor incendii care le-au cuprins locuinţele. Puteau fi ele prevenite?
Cristian Amarandei: – Victimele au fost în principal persoane vârstnice, cu diverse afecţiuni medicale, cu probleme locomotorii, care erau îngrijite ori de vecini, ori de unele rude. Nefiind însă persoane din apropiere, şi încercând să le asigure căldura necesară pentru o perioadă cât mai lungă, au supraalimentat sobele, iar pe acest fond au apărut celelalte riscuri care au generat incendii – supraîncălzirea coşului de fum, care nu era izolat de materialele combustibile, ori jar căzut din sobă, etc. Dacă privim strict din punctul nostru de vedere, da, ele puteau fi prevenite pentru că la mijloc era vorba doar de respectarea unor norme de prevenire, dar în producerea tragediilor au concurat mai mulţi factori.
– Anul trecut, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma unor incendii a crescut faţă de 2017. Ce arată acest lucru?
– Într-adevăr, în 2018 au fost 16 persoane decedate, faţă de 10 în 2017, creşterea fiind alarmantă. Dar aşa cum spuneam, majoritatea au fost vârstnici. Poate nu întâmplător. Multe familii au preferat să plece în străinătate, iar aceste persoane în vârstă au rămas în grija unor cunoscuţi, care trebuie să se descurce cu două sau mai multe gospodării pentru că, la drept vorbind, majoritatea acestor tragedii au avut loc în mediul rural.
– Vă aşteptaţi la o asemenea evoluţie?
– În niciun caz. Din acest motiv am cerut în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă luarea unor măsuri imediate. Am propus să facem o instruire la nivelul autorităţilor locale, cu persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul serviciilor voluntare. Şi nu oricum, ci să se întocmească o listă cu persoanele care pot monitoriza în orice moment locuinţele vârstnicilor şi chiar să treacă zilnic pe la acestea.
– Dar aceste persoane vârstnice, care locuiau singure, nu erau monitorizate de autorităţile locale?
– În unele cazuri, erau monitorizate, dar, aşa cum spuneam, a fost vorba şi de nişte împrejurări nefaste.
– Credeţi că se putea face mai mult?
– Cu siguranţă. Noi nu cerem degeaba respectarea normelor de prevenire a incendiilor sau a altor tipuri de riscuri. Oamenii ar trebui să reînveţe să respecte regulile. Nu pentru că aşa spune unul sau altul, ci pentru că este spre binele lor. În multe incendii de anul trecut cauza a reprezentat-o coşul de fum necurăţat sau neizolat termic. Am recomandat în nenumărate rânduri – să se cureţe coşurile de fum, dar unii ignoră şi nu realizează decât atunci când au de suferit, dar uneori este prea târziu. Trebuie izolat coşul de fum de materialele combustibile şi la trecerea prin planşeu, altfel pot izbucni incendii. Nu trebuie să se apeleze la improvizaţii, însă sunt oameni care nu iau în seamă aceste atenţionări.
– Cazul din comuna Călăraşi, cu cei doi soţi decedaţi în baie, este ultima tragedie. Cum s-ar putea interveni pentru a preveni astfel de evenimente tragice?
– Aici este vorba despre o altă cauză – utilizarea sursei de încălzit. Orice ardere într-un spaţiu închis consumă oxigenul. De asta se recomandă ca acolo unde există centrale termice să se asigure şi acea aerisire. Odată pentru că aerisirea asigură oxigenul necesar arderii, iar în al doilea rând poate ajuta la evacuarea eventualelor gaze rezultate în urma arderii. Până la urmă, şi la Călăraşi a fost vorba de o greşeală fatală – nerespectarea unei reguli simple.
– Şi cum veţi încerca să realizaţi acel program de măsuri? Care ar fi principalele pârghii prin care încercaţi să interveniţi pentru a preveni astfel de tragedii?
– Un rol important îl vor juca şefii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă care au atribuţii în acest sens. Ei vor trebui să vadă care sunt riscurile pe plan local, să vorbească cu oamenii, să discute inclusiv cu cei din serviciile de asistenţă socială, care au la rândul lor responsabilităţi în acest sens, să identifice problemele, inclusiv persoanele aflate în situaţii critice.
– Cum vedeţi dumneavoastră rezolvarea acestei probleme? Veţi discuta şi cu primarii?
– Da. De asta am propus declanşarea acestei campanii, de diseminare a unor informaţii la nivelul localităţilor şi vrem să implicăm mai mult personalul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, inclusiv personalul autorităţilor locale pentru că ei sunt cei mai în măsură să intervină. Până la sosirea forţelor profesioniste, ei pot să desfăşoare anumite activităţi preventive. În plus, ei cunosc cel mai bine situaţia de pe plan local. Cred că trebuie să facem front comun pentru că în joc sunt vieţile unor oameni.
– Cei din serviciile de asistenţă socială pot asigura măsuri de protecţie pentru vârstnici?
– Trebuie să mai lucrăm şi la spiritul civic. Nu este vorba doar de activitatea unor funcţionari, ci cum ne organizăm munca. Beneficiarii de ajutor social trebuie să presteze o serie de activităţi, ori ei pot merge inclusiv la vârstnici, să le ducă zilnic o căldare cu apă, să le despice lemnele pentru la iarnă, să cureţe şanţurile colmatate pentru a evita inundaţiile, şi multe altele. Orice motivaţie am încerca să găsim, până la urmă nu trebuie prea multe, ci puţină organizare şi bunăvoinţă.
– Dar cei de la primării au suficient personal?
– La nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale se întocmeşte un plan de analiză şi acoperire a riscurilor. Ulterior, aceste date sunt centralizate şi se întocmeşte un plan identic la nivel judeţean. Deci la nivelul fiecărei localităţi se cunosc toate riscurile care ameninţă populaţia, cazurile deosebite care trebuie avute în atenţie şi atunci nu cred că ar fi o mare problemă. Doar atât, trebuie o implicare mult mai activă. În plus, din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă fac parte reprezentanţii altor instituţii, ca membri consultativi, care ar putea da o mână de ajutor, care ar putea pune în mişcare alte mecanisme. Rolul Grupului de suport tehnic tocmai ăsta este – de a sprijini atunci când ne confruntăm cu o problemă, iar ceea ce a ajuns să se întâmple este o problemă de interes local. Totul este să se vrea şi să se comunice. Dacă e nevoie, se poate ajunge şi la întocmirea unor grafice cu persoanele responsabile, cu analize săptămânale sau lunare.
– ISU are la rândul său o campanie de promovare a voluntariatului. Cei incluşi în program pot fi cooptaţi în aceste măsuri?
– Să ştiţi că ne-am gândit şi la această variantă. Avem deja 100 de voluntari înscrişi în cadrul campaniei „Voluntar din pasiune”, care acoperă foarte bine mediul urban, însă ne gândim să promovăm conceptul şi mai mult în mediul rural, acolo unde se simte nevoia de aşa ceva. Asta cu atât mai mult cu cât cei care se înscriu ca voluntari urmează şi câteva cursuri de acordare a primului-ajutor. Cert este că noi ca instituţie ne vom implica prin toate campaniile pe care le derulăm atât cu copiii, cât şi cu serviciile voluntare, în promovarea acestor măsuri de sprijinire a persoanelor aflate în situaţii dificile.
– Dar până la urmă, ce ar trebui să înveţe oamenii după toate aceste tragedii?
– Trebuie să învăţăm că trebuie să ne pese şi de cel de lângă noi. Să ne aducem aminte de spiritul civic sau altfel spus să fim mai oameni. Ne este la îndemână. Sunt lucruri simple care pot salva vieţi. Dacă avem un bătrân lângă noi, nu ne costă nimic să mergem în fiecare zi şi să-l întrebăm cum se simte, dacă are nevoie de ceva. Putem face multe lucruri, atâta timp cât ne implicăm. Altfel spus, să fim mai responsabili. Şi în familie, şi în societate.
