Institutorul C. Iordăchescu, cea mai proeminentă figură a învăţământului botoşănean, nu a uitat să elogieze jertfele învăţătorimii în lupta pentru Marea Unire.
Lucia OLARU NENATI
scriitor
Am prezentat anterior foarte sumar imaginea unuia dintre acei “oameni ai energiilor luminate”, categorie despre care am înțeles că, de fapt, reprezintă portretul-robot al celor ce au contribuit la realizarea Marii Uniri. Acesta este institutorul Constantin Iordăchescu și chiar lui îi aparține această sintagmă definitorie și atât de dăinuitoare. Meritele lui sunt multe și greu de rezumat. Dar constituie o datorie imperioasă aceea de a-l reda cunoașterii publice, nu numai locale.
Dintre numeroasele merite ale sale se cuvine relevată mai întâi calitatea de lider al instituției școlare, în care s-a manifestat cu o înaltă conştiinţă a datoriei şi cu o lucidă înţelegere a apostolatului ca misiune intens formativă: “Numai noi, dascălii primari, avem marele privilegiu de a modela pasta virgină a sufletelor ce ni se încredinţează şi aceasta e cea mai mare a noastră răsplată. În inima viitorului cetăţean rămâne imprimată pentru totdeauna imaginea umilului dascăl de şcoală primară care, cel dintâi, i-a pus cartea în mână şi i-a vorbit cald despre ce-i drept şi bun, adevărat şi frumos în lume. Şi imaginea aceasta venerată preţuieşte mai mult decât cel mai splendid monument de bronz sau marmură”.
Conform unei paradigme a vremii când “profesorul stătea în fruntea societăţii din oraşele noastre din provincie”, Constantin Iordăchescu a fost o prezenţă quasi-ubicuă în viaţa publică botoşăneană, nu numai în cea culturală, unde îl întâlnim cuvântând ca un orator de forţă, dublat de sinceritatea indubitabilă. Cei care l-au cunoscut sunt de acord că dacă acest om școlii ar fi acceptat să facă politică, ar fi fost un parlamentar de excepţie prin capacitatea sa oratorică, fiindca el cuvânta convingător la orice manifestare, întrunire, vizită a unei personalităţi, sărbătoare importantă din oraş ș.a.
Dar el a îndeplinit şi multe atribuţii în viaţa social-culturală botoşăneană, dintre care relevăm pe acelea de preşedinte al Ateneului Popular “Uspenia” şi de preşedinte al Asociaţiei Institutorilor din judeţ, calitate în care a dovedit curajul de-a apăra până la vehemenţă drepturile corpului didactic în faţa politicienilor. Tot el a fondat, după o îndelungată strădanie, Banca Învăţătorilor “Solidaritatea” (găzduită, desigur, în Şcoala Marchian, unde a funcţionat şi Muzeul Iorga, tot de el inființat), școală pe care o conduce timp de 25 de ani, dând mereu samă în faţa adunărilor şi în “Revista Şcolii” de bunul mers al Băncii. Atunci când un contabil comite o fraudă, Iordăchescu, deşi nevinovat, îşi dă demisia şi refuză a se răzgândi. Demnă de remarcat este și activitatea sa de lider şi iniţiator de forme organizatorice ale breslei, nu numai la nivel local, ci chiar pe plan naţional. În afara faptului că la toate congresele asociaţiei locale ale învăţământului primar el era ales invariabil în fruntea acesteia, an de an, că la fuzionarea acesteia cu Asociaţia profesorilor secundari, din care a rezultat Federaţia corpului didactic din Botoşani, el este ales dar și desemnat mereu ca delegat la congresele naţionale ale breslei. Atunci când asociaţiile fuzionează cu cele ale corpului secundar şi universitar, el face parte dintr-un organism naţional, alături de Ramiro Ortiz şi D.Florea, ca şi din comisia interimară pentru reprezetanţa naţională a Casei Corpului Didactic, al cărei întemeietor la Botoşani a fost, (nota bene!), dar implicându-se și în înfiinţarea acesteia pe plan central. E ales în comisia de cenzori a Adunării generale a Asociaţiei Invăţătorilor din România, participă şi cuvântează ca reprezentant marcant la Adunarea Dascălilor de la Ateneul Român, reuşeşte să atragă prin proeminenţa sa în domeniu pe plan naţional organizarea unor mari întruniri de breaslă la Botoşani, fiind mereu apreciat şi remarcat “la centru”. Cuvântul său are greutate indiscutabilă, fie vorbit, fie scris, aşa încât reuşeşte să atragă, în urma unei campanii, modificarea unor texte legislative. Este impresionant cum, în orice colectivitate, el devine rapid lider informal de opinie şi apoi capătă, prin alegere democratică, statutul de lider formal, oficial, al acelei colectivităţi care-i recunoaşte, fără nici o ezitare, funcţia naturală de conducător al ei. E de subliniat faptul că în discursul său la Congresul Federaţiei Corpului Didactic din România, referindu-se la jertfele învăţătorimii (peste 1.000 de învăţători căzuţi pe câmpul de luptă!), dar şi la puterea apostolilor şcolii de-a educa şi modela conştiinţele, de-a propaga idealul național, a conchis că “România Mare e opera şcolii!”.
Complexitatea şi valoarea traiectoriei sale didactice l-au determinat pe monograful botoșănean Ştefan Ciubotaru, cunoscător quasi-exhaustiv al figurilor marcante din învăţământul aceastei zone, să afirme: “Institutorul C. Iordăchescu este cea mai proeminentă figură a învăţământului botoşănean din toate timpurile prin activitatea sa profesională, culturală şi socială care va fi greu sau imposibil de egalat. Scurt spus, este omul care a înmănunchiat toate atributele dascălului ideal”.
Școala de Băieți ”Marchian”, la care Nicolae Iorga a urmat cursurile primare; clădire din care a rămas doar numele străzii unde se afla școala înainte de bombardamentul ce a distrus-o. Desen de Marcel Olinescu
