spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTGăsit aproape îngheţat pe marginea drumului

Găsit aproape îngheţat pe marginea drumului

Un bărbat din Săveni a ajuns la spital în stare critică după ce a fost găsit leşinat într-un şanţ pe marginea drumului. Într-o avansată stare de hipotermie, acesta a fost găsit de câţiva trecători pe marginea unui drum din apropiere de Săveni, în după-amiaza zilei de joi.

Oamenii au apelat serviciul 112, la faţa locului ajungân o ambulanţă, cadrele medicale acordându-i acestuia primul ajutor la faţa locului. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Urgenţe în stare de semiconştienţă, cu o temperatură foarte scăzută. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu o temperatură centrală de 25,4 grade. A fost imediat supus protocolului pentru persoane cu hipotermie, fiindu-i crescută temperatura cu un grad la fiecare oră, pentru a evita un şoc la nivelul organelor”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

După mai bine de zece ore, cadrele medicale din Urgenţă au reuşit să îi stabilizeze acestuia temperatura la 36 de grade, după care bărbatul a fost internat pe o secţie medicală a Spitalului Judeţean.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...