FC Botoșani se implică începând de la meciul de luni pe care îl va susține pe „Municipal” cu FC Voluntari, duel contând pentru runda a XXIII-a a Ligii I, într-un nou caz umanitar.
La fel cum a făcut-o și până în prezent, implicându-se în cazuri umanitare și reuşind să facă adevărate minuni pentru semeni, familia FC Botoșani se implică în cazul lui Antonio Hoinaru, un copil de numai 13 ani, care suferă de o boală cruntă, fiind diagnosticat recent cu „Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă”.
Nelipsit de la meciurile echipei botoșănene pe care a încurajat-o din tribună alături de tatăl său până când a fost diagnosticat cu această boală, Antonio Hoinaru are nevoie de ajutorul semenilor pentru a ieși învingător din lupta pe care o duce cu această boală cumplită.
Narcis Drețcanu: „Îmi doresc să trăiesc ziua în care Antonio va da startul unei partide a FC Botoșani!”
Cazul lui Antonio Hoinaru a fost prezentat în urmă cu puțin timp într-o conferință de presă organizată de FC Botoșani la care a participat Narcis Drețcanu, un botoșănean cu inimă mare care s-a implicat voluntar de la început în campania umanitară a lui Antonio Hoinaru și care administrează paginile de facebook „Șut în bară” și „Speranță pentru Antonio” prin care și-a propus ca acest caz să fie cât mai popularizat și mediatizat pentru a se putea strânge banii necesari care să-i redea lui Antonio șansa la o nouă viață.
„M-a întrebat foarte multă lume de ce mă implic, pentru că am aflat din primele zile despre starea lui Antonio, de suferința sa și am simțit cumva că depinde de mine. Nu este copilul meu, nu-mi este rudă, e doar un copil…El acum este internat la Clinica Medical Park în Turcia la Istanbul…Ca o ironie, prima pagină pe facebook pentru cauza lui Antonio se cheamă „Șut în bară”. Pe urmă a apărut a doua pagină, „Speranță pentru Antonio”…Speranțe pentru Antonio mi-a dat mai multe domnul Vlad plăcintă, președintele Fundației „Salvează o Inimă”, care a preluat această cauză. Eu nu fac decât să o fac cunoscută, să o popularizez. Am coborât de pe on-line și în stradă și pe această cale mulțumesc familiei FC Botoșani pentru că se implică în acest caz. Invit toți botoșănenii, toți suporterii din România, toți oamenii cu suflet bun să doneze. E atât de simplu, nu-ți ia decât 15 secunde! Îmi doresc să trăiesc ziua în care Antonio va da startul unei partide a FC Botoșani și îmi doresc ca aceasta să fie în play-off”, a declarat Narcis Drețcanu.
124.000 de euro, suma ce reprezintă o șansă în plus la viață a lui Antonio!
Pentru tratamentul lui Antonio Hoinaru este nevoie de o sumă foarte mare, 124.000 de euro însă costurile sunt departe de a putea fi suportate de familia lui Antonio.
De la meciul cu FC Voluntari, la jocurile pe care FC Botoșani le va susține pe teren propriu vor fi amenajate urne speciale în care suporterii vor putea face donații pentru Antonio.
Jucătorii FC Botoșani vor intra la rândul lor pe teren în duelul cu FC Voluntari purtând un banner cu mesajul „Speranță pentru Antonio!”.
Iată cum poți dona și cum poți fi alături de Antonio!
Asociaţia „Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei şi a demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma – https://salveazaoinima.ro/campaigns/antonio-hoinaru/.
De asemenea, mai pot fi făcute donaţii şi prin SMS, la 8832, cu textul Antonio, sau prin transfer bancar în conturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),
RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),
RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).
Nu în ultimul rând, Narcis Drețcanu a precizat că o fostă colegă de-a sa stabilită la Londra, Larisa Aramă, care lucrează la „Ziarul Românesc” din Londra a inițiat o strângere de fonduri pe facebook, unde se pot face donații pentru Antonio Hoinaru.
Calvarul lui Antonio a început în mai 2018!
Pe fondul unor probleme de sănătate, Antonio Hoinaru a cerut sprijinul medicilor. În primă fază, i s-a spus că ar avea „vărsat de vânt”, însă, după investigaţii medicale amănunţite, la Spitalul Sfânta Maria din Iași, i s-a pus cruntul diagnostic – Leucemie acută limfoblastică trombocitară cu anemie severă.
La început, Antonio nu a înțeles cât de gravă este boala de care suferă şi a căutat informaţii pe internet în legătură cu termenii folosiţi în discuţiile mamei lui cu medicii. Informaţiile l-au devastat, însă nu şi-a pierdut speranţa că va reuşi să se facă bine.
Tot din luna mai a anului trecut, pentru Antonio a început o perioadă lungă de spitalizare, la Iaşi, în secţia de oncologie a Spitalului Sfânta Maria. El a urmat deja trei cure de chimioterapie.
După căutări disperate și lungi discuții cu familii care trec prin drame asemănătoare, mamei lui Antonio i s-a recomandat să plece cu băiatul la o clinică din Turcia, unde au fost tratați zeci de copii din România, cu boli asemănătoare și chiar mai grave. Antonio trebuie să efectueze transplant medular și, din fericire, în urma analizelor, este compatibil cu mama lui.
În zilele următoare este programat la procedura medicală, însă familia are nevoie de sprijin financiar.
De aceea, fiecare sprijin, din partea oamenilor cu suflet, oricât de mic ar fi, reprezintă o șansă în plus la viață a lui Antonio! „Să fim alături de el! Zâmbetul lui va fi pentru noi toți cea mai mare răsplată!”