Peşterile răspândite pe teritoriul Dobrogei au o valoare istorică sau biologică inestimabilă, motiv pentru care sunt vizitate de turişti din întreaga Europă.
Când vine vorba despre peşterile României, ne răsar în minte Peştera Ursului, Peştera Muierii, Peştera Scărişoara sau, poate, Peştera Vântului. Ştim câte ceva despre ele, unele chiar au fost bifate în traseele noastre turistice. Potrivit descoperă.ro, peşterile din Dobrogea nu sunt nici pe departe la fel de dăruite de natură că cele din inima ţării, însă au o valoare istorică sau biologică inestimabilă, fapt care a atras atenţia cercetătorilor din toată lumea.
Peştera Sfântul Andrei
Devenită azi loc de pelerinaj, peştera este vizitată anual de mii de credincioşi, care vin aici pentru a vedea locul în care a trăit şi a propovăduit creştinismul Sfântul Andrei. Aflată în apropierea localităţii Ion Corvin din judeţul Constanţa, grota a fost transformată în schit în jurul anului 60 d.H. de către Sfântul Andrei, devenind astfel primul lăcaş de cult creştin din România.
Peştera Sfântului Ioan Casian
Este locul pe care vestitul teolog al Bizanţului şi în acelaşi timp, unul dintre întemeietorii monahismului l-a ales pentru a duce o viaţă ascetă. Peştera mai fusese locuită şi înainte, găsindu-se urme ale locuirii ei până în secolul X e.n. Astăzi, este un loc de pelerinaj pentru credincioşii creştini din toată ţara.
Peştera Movila
În 1986 un grup de cercetători romani a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului, în timp ce făcea cercetări asupra solului, în vederea construirii unei centrale electrice în apropierea Mării Negre. Descoperirea Peşterii Movila avea să uimească întreaga lume ştiinţifică o dată cu descoperirea unei lumi subterane ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafaţă.
Nu era pentru prima dată când se descoperea viaţa într-o peşteră, dar în cazurile anterioare viaţa subterană depindea de cea de la suprafaţă. Însă la Movilă, cercetătorii au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafaţă. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetători să afirme că dacă în urma unui război nuclear viaţa de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supravieţuitor.
Se pare că peştera păstrează secretul originii vieţii. Au fost identificate mai multe specii de animale, dintre care 33 erau specii noi. Dr. Cristian Lascu vede în acestea fosile vii, care au reuşit să supravieţuiască milioane de ani. Refugiul lor în subteran îşi are începuturile în epoca de gheaţă.
Una dintre teoriile genezei susţine că populaţia peşterii a fost izolată în urmă cu cinci milioane jumătate de ani, când nivelul Mării Negre a scăzut simţitor. În acel timp, cei mai apropiaţi strămoşi ai omului de azi erau maimuţele din sudul Africii.
Ineditul acestei descoperiri constă în existenţa primului ecosistem din lume al cărui viaţă se bazează pe chemosinteza. Printre creaturile descoperite se afla un miriapod care măsoară 10 cm, al cărui muşcătură este veninoasă.
Peştera La Adam
Situată în Gura Dobrogei, o zonă cu mai multe obiective speologice, peştera La Adam se diferenţiază de celelalte prin aportul informaţional adus paleologiei şi arheologiei, trecând astfel în topul peşterilor cu cea mai mare valoare istorică din Europa. Importanţă ştiinţifică a acestei peşteri a început să fie studiată în 1995, ca urmare a descoperirii a cinci piese de piatră cioplită aparţinând altarului închinat zeului Mitras, identificat cu Zeul Luminii, şi a descoperirii unor roci care prezentau forme de eroziune, care au revelat resturi de fosile.
Au fost identificate 60 de specii de mamifere cuaternare şi 80 de specii de fosile jurasice. Însă piesa de rezistenţă a peşterii La Adam este un molar care a fost identificat ca aparţinând lui Homo sapiens fossilis, care locuia aceste meleaguri cu 100 000 de ani î.e.n.
Peştera Limanu
Situată în Comună Limanu, judeţul Constantă, peşteră a fost studiată pentru prima dată de către speologul C.M. Ionescu, în 1916. Mai târziu, o echipă condusă de Margareta Dumitrescu şi Traian Orghidan, a cercetat peşteră, împărţind-o în 3 sectoare.
Dr. Vasile Boroneant a găsit, la atentă cercetare a peşterii, elemente care au marcat caracterul de unicitate al acestei peşteri în ţara noastră. Coridoare lungi şi întortocheate făcute după un plan bine gândit, firide pentru opaiţele care serveau la iluminat, semne care marchează colidoarele, probabil puncte de orientare, două camere cu altar al căror tavan este afumat, ceea ce ne indică că îşi serveau scopul, oase încastrate în pereţii peşterii sau obiecte de ceramică din diverse perioade, de la cea geto-dacica, romana, până la cea grecească, toate aceste urme ale unor civilizaţii trecute vin în sprijinul relatării istoricului antic Dio Cassus.
Unele galerii au pereţii şi tavanele acoperite cu desene, simboluri sau caractere romane şi chirilice. Istoricul Vasile Boroneant identifica aceste desene ca aparţinând mai multor generaţii, pornind din secolul I i.e.n. până spre sec XI e.n., evocând scene sau porturi ale artei tracice din epoca fierului, arta traco-dacica sau perioada romano-bizantina.
Peşteră a fost mult timp deschisă vizitatorilor ocazionali sau curioşilor, care au reuşit performanţa de a o vandaliza, mâzgălind pereţii acesteia şi acoperind o mare parte din desenele şi inscripţiile conservate acolo de mai bine de 2000 de ani. Toate acestea, sub privirile indiferente ale autorităţilor, care au găsit abia de curând de cuviinţă să restricţioneze accesul în peşteră.
Istoricii care au cercetat peştera spun că acolo sunt încă multe rămăşiţe care aşteaptă să fie cercetate, dar condiţiile sunt improprii unor cercetări adecvate.
Nu a durat mult până la intrarea peşterii în circuitul folcloric local. Sunt cunoscute mai multe episoade care povestesc despre suprafaţa vastă a acesteia, motiv de curiozitate şi ocazie de aventura pentru localnicii temerari. Şi se pare că nu puţini sunt cei care s-au aventurat pe coridoarele întunecate, mulţi dintre el rămânând acolo pentru totdeauna, alţii întorcându-se pentru a povesti despre ceea ce este dincolo. Majoritatea istoriilor se referă la întinderea acestei peşteri. Se pare că unele coridoare duc dincolo de graniţă României, până în Bulgaria. Există un episod cu un sătean care s-a aventurat în cercetarea peşterii până a ajuns în pivniţa unui ţăran bulgar, i-a băut vinul şi apoi s-a întors acasă. O altă istorie este a unui localnic care a dorit să îşi sape o fântână în curte şi s-a oprit în momentul în care din pământ au început să iasă lilieci, semn că deranjase un cuib subteran. Fântâna mai există şi astăzi şi este închisă, nefiind funcţionabilă.
Se pare că alte coridoare ale peşterii duc până sub biserica satului, fapt atestat de păţania unor copii rătăciţi în subteran, care au auzit la un moment dat clopotele bisericii, dându-şi seamă astfel unde se afla.
