Ciprian MITOCEANU
scriitor
Vreme de aproape trei decenii am privit cu indulgenţă derapajele politicienilor. I-am lăsat să fure pentru că aşa li s-a părut lor firesc. Şi, dacă aşa li s-a părut lor, aşa am admis şi noi că este. Firesc… După treizeci de ani încă nu ne-am debarasat de meteahna comunistă conform căreia trebuie să furi pentru a putea trăi şi că trebuie să te hrăneşti cu vârf şi îndesat de unde munceşti.
Cât de bine au reuşit să se hrănească aleşii, se poate vedea. Vile cât un cartier întreg şi piscine de dimensiuni olimpice – şi ne mai mirăm că, având la dispoziţie asemenea condiţii, le-au invadat cormoranii. Garaje doldora cu maşini de lux şi conturi de milioane pe numele copiilor. Mai nou au început să nu se mulţumească doar cu proprietăţi în ţară şi şi-au îndreptat atenţia spre paradisuri fiscale, de unde averile ilicite nu le pot fi confiscate şi de unde nu pot fi extrădaţi. Ce-i drept, în momentul de faţă astfel de precauţii se dovedesc a fi inutile pentru că statul, cel capabil să se înverşuneze până în pânzele albe pentru un leu de-al cetăţeanului de rând, dovedeşte o delăsare de-a dreptul suspectă când vine vorba de parveniţii politici.
Apucăturile politicienilor au fost tolerate deopotrivă şi de cetăţeni, şi de autorităţile competente. Au furat, dar au mai făcut ceva sau au dat şi la alţii. O afirmaţie care a intrat în firescul exprimării trăitorilor pe aceste meleaguri. Nimeni nu se mai scandalizează, pe nimeni nu mai interesează conturile, viloaiele, colecţiile de artă şi lingourile de aur adunate din afaceri cu banul public dacă cel care s-a învrednicit de o funcţie a lăsat şi el în urma lui ceva: un drum, un cămin cultural, un trotuar acoperit cu pavele sau măcar o toaletă ecologică care a costat în scripte cât o vilă într-un cartier de lux.
Din păcate, pe măsură ce a trecut timpul, politicienii au început să dezvolte nu doar un soi de imunitate faţă de organele de cercetare penală – care fac ce fac şi-i scot basma curată – ci şi o nesimţire care determină un mod de acţiune ce duce cu gândul la perioada când comunismul s-a instaurat pe aceste meleaguri. Astfel, aleşii nu mai doresc, nu mai au vise, ei impun. Au pretenţia ca dorinţele lor să fie lege pentru alţi şi merg până acolo încât consideră orice împotrivire drept un atac la persoană şi reacţionează ca atare.
Ceea ce s-a întâmplat în comuna Albeni, judeţul Gorj, la mijlocul săptămânii trecute, pare a fi genul de întâmplare numai bun să facă deliciul fanilor serialului „Las Fierbinţi” însă, dacă analizăm mai atent, vedem că nu e nimic de râs.
Despre ce anume este vorba? Consilierii locali de la Albeni au fost sechestraţi joi în sala de şedinţe de către vreo cincizeci de acoliţi ai primarului Ionuţ Silviu Stan. Care practic i-au obligat pe consilieri să voteze ce anume a dorit el – inclusiv modernizarea a câteva sute de metri de drum comunal cu vreo şase miliarde de lei vechi (şi să nu mai pomenim de studiul de fezabilitate de cinci sute de milioane). Ce contează că proiectele introduse pe ordinea de zi nu respectau legea? Important e că primarul are vână în el şi – mai ales – susţinere din partea electoratului. Ce dacă acoliţii erau bine anesteziaţi în prealabil? Se practică…
Şi ce a urmat, s-a văzut pe la ştiri. O acţiune care aminteşte de vremurile bune ale comunismului. S-au stins luminile ca să nu se vadă cine şi cui dă cu pumnul, s-a lăsat cu ferestre sparte, oameni agresaţi şi fugă pe geam. Pare ceva imaginat de scenariştii de la „Las Fierbinţi”? E crunta realitate, din păcate.
O realitate care ameninţă să invadeze în scurt timp toată România. Aleşii nu se sfiesc să ameninţe sau să-şi impună voia cu ciomagul. Şi nu e nimic de râs aici, dimpotrivă, devine de plâns. Cum s-a ajuns aici? Cu timpul, desigur… Şi cu concursul nostru, al tuturor. Care le-am tot permis la aleşi să acumuleze nu doar averi şi putere politică, ci şi nesimţire cu toptanul. Nu se mai tem de nimic, nu se mai feresc de nimeni. De ce ar face-o? Instituţiile statului, măcinate de corupţie, sunt tot mai ineficiente în gestionarea fenomenului şi se dau de ceasul morţii să scoată basma curată astfel de specimene. Aleşii nu se mai tem de justiţie – oricum e coruptă şi ineficientă – şi nu dau doi bani pe electorat. De ce să se mai complice, când există atâţia doritori de mici şi trascău gata nu doar să voteze cu cine trebuie, ci şi să bată pe cei care se opun.
Cam asta e România. O ţară cu evoluţie ciclică. Nu are un viitor dar are un trecut, unul spre care revine cu toată determinarea. Pentru că pe meleagurile mioritice comunismul nu a murit niciodată, doar a luat o pauză.