spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEconomicPoliticienii suceveni vor autostradă prin judeţul lor

Politicienii suceveni vor autostradă prin judeţul lor

Partidele fierb acum, la facerea bugetului, mai ales că trăim doi ani electorali consecutivi. Dacă parlamentarii botoşăneni se mulţumesc cu puţin, câţiva kilometri de drumuri judeţene şi comunale plombaţi şi reechilibrarea bugetelor locale dezechilibrate de creşterile salariale fără o susţinere în realitate a lefurilor funcţionarilor din administraţie, politicienii suceveni plusează şi vor autostradă care să treacă prin judeţ.
Preşedintele PNL Suceava şi al Consiliului Judeţean (CJ), Gheorghe Flutur, a declarat că liberalii suceveni vor susţine proiectul de lege depus la Senat pentru construcţia Autostrăzii „Nordului”. Gheorghe Flutur a arătat că legea depusă la Senat, semnată de 60 de parlamentari, printre care şi cinci din judeţul Suceava, prevede aprobarea construirii autostrăzii Suceava – Vatra Dornei – Bistriţa – Dej – Baia Mare – Satu Mare – Vama Petea. „Am participat, la finalul săptămânii trecute, la o şedinţă politică a Regiunii Nord-Vest, care a avut loc Cluj. Acolo s-a votat în unanimitate şi o rezoluţie care susţine Autostrada ォNorduluiサ pentru dezvoltarea acestei părţi de ţară. Trebuie spus că aceasta nu intră în concurenţă cu Autostrada «Unirii», Iaşi – Târgu Mureş. Suntem semnatari şi susţinem şi construcţia Autostrăzii «Unirii», pentru că tot ceea ce înseamnă dezvoltarea infrastructurii este bine venit”, a declarat Flutur.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.


Potrivit proiectului de lege, Autostrada „Nordului” ar urma să fie finanţată de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene. În proiectul de lege se precizează că termenul de realizare a acestei investiţii este de patru ani de la data intrării în vigoare a legii.

 

Autostrăzi doar desenate pe hârtie de guvernanţi

 

Ambiţiile politicienilor suceveni sunt cunoscute la Bucureşti, iar la sfârşitul anului trecut, au fost folosite pentru a deturna discuţia de la Autostrada „Unirii”.

La o vizită în Qatar, premierul Viorica Dăncilă a prezentat ideea unei autostrăzi care nu aduce nicio valoare adăugată Moldovei. Este de Autostrada de Nord-Est, care ar urma să aibă traseul: Ucraina – Siret – Suceava – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni – Republica Moldova. Sectorul Iaşi – Târgu Neamţ – Suceava – Siret, despre care nu se mai discutase până atunci, ar urma să se realizeze prin parteneriat public-privat. Această noutate vine în contextul în care nu există în niciun document oficial, respectiv nici în Master Planul de Transport, o autostradă care să meargă către Suceava şi graniţa cu Ucraina. În Master Plan există doar Autostrada „Unirii”, dar Suceava ar fi legată de Paşcani, nu de Târgu Neamţ, şi doar printr-un drum de mare viteză.


Autostrada de Nord-Est ar va avea 190 de kilometri lungime şi va include podul de autostradă de la Ungheni. Guvernul estimează că acest proiect va fi construit în patru ani şi va costa trei miliarde de dolari, la care România va contribui cu 25% anual, dar şi cu o plată anuală de disponibilitate de 70 de milioane de dolari, timp de 40 de ani. Taxa pe care o propune Guvernul pentru a fi introdusă pe această autostradă este de şapte dolari / 100 kilometri. Proiectul ar urma să fie demarat în primul semestru al acestui an.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...