Primul sigiliu cunoscut este înlocuit ulterior de un altul, mai grosier executat, a cărui imagine s-a păstrat prin aplicarea pe un document din 5 august 1670. De această dată nu încape îndoială că pasărea din câmpul sigilar nu ar fi un păun, cu gâtul lung, bine evidenţiat şi coada răsfirată. Şi de această dată păunul este orientat spre stânga şi are sub el o terasă ce pare a reprezenta fie o coroană, fie o cetate peste care se suprapune un alt simbol, neidentificat. De o parte şi de alta al păsării sunt figurate câte o cunună de spice. În registrul de deasupra corpului păunului se află o mobilă neidentificată, susţinută de o terasă dreaptă. Legenda este în limba română, dar scrisă cu litere chirilice „† PECEATĂ TRĂG BOTĂŞ”. Actul pe care s-a aplicat această pecete se încheiase în urma unei judecăţi orăşeneşti, pentru un loc de casă din mijlocul târgului, între feciorii unui armean cu nume românesc, Căldăruşe, şi un moldovean, mediatori fiind cei doi vornici de Botoşani iar martori, de-a valma, târgoveţi „rumâni şi armeani”.
Aceeaşi pecete rotundă, cu diametrul de 3,3 cm, a fost aplicată, în fum, pe actul din 20 decembrie 1676, prin care Gheorghe al lui Pavel şi feciorii săi le dau călugărilor de la Mănăstirea Doamnei vatra unui heleşteu de pe apa Dresleucei, în contul unei mai vechi datorii, martori fiind Eremia, şoltuzul de Botoşani şi patru preoţi.
În cazul peceţii aplicate în fum pe actul din 22 iulie 1680, se poate desluşi doar legenda, pe care, comparând-o cu cea de pe sigiliile aplicate documentelor din 1676 şi 1670, constatăm că provine de la acelaşi tipar. Şi în acest document, pecetea târgului s-a aplicat deşi pricina respectivă nu era de resortul competenţelor sfatului municipal, fiind vorba de o vânzare de ocină dintr-un sat aflat în ţinutul Hârlăului, nici măcar în ocolul Botoşanilor, cumpărător fiind Constantin Jora, vornicul de Botoşani. Printre martori sunt amintiţi „Lupul, şoltuzul românesc din Botăşeni şi şoltuzul armenescu”. Probabil că actul a fost îndoit accidental, imediat după aplicarea peceţii, imprimându-se astfel, la stânga, jos, forma peceţii originale. În ceea ce priveşte documentul ca atare, menţionăm din nou folosirea adjectivului românesc în înţelesul său etnic. În acest caz aplicarea sigiliului trebuie înţeleasă ca o consacrare juridică a înţelegerii dintre părţi, în condiţiile în care persoana cu autoritate mai mare decât cea a şoltuzului, Jora, vornicul de Botoşani, care era chiar una dintre părţi, dispunea de pecetea inelară personală, care nu avea însă putere juridică; în plus, după cum am menţionat, Jora era parte în acest act de vânzare.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Sigiliul din 5 august 1670
Sigiliul din 22 iulie 1680
