În şedinţa ordinară din 30 ianuarie, consilierii municipali au aprobat Organigrama şi Statul de funcţii la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Botoşani. Astfel, aleşii locali au aprobat ca statul de funcţii al acestei instituţii să includă şi un număr de 270 de posturi pentru asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav. „În acest moment, în statul de funcţii al Direcţiei de Asistenţă Socială este prevăzut un număr de 250 de asistenţi personali. Din analiza evoluţiei numărului de asistenţi personali, în ultimii trei ani, se constată o creştere a numărului acestora, în momentul de faţă fiind angajaţi 246 de asistenţi personali”, se arată în documentaţia înaintată de conducerea DAS.
Practic, instituţia trebuie să aibă o rezervă de posturi aprobată de deliberativul local, posturi care pot fi ocupate în condiţiile în care comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap stabileşte că unele persoane au nevoie de asistent personal. Potrivit legii, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav sunt angajaţi de primării.
Persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale. De acest drept beneficiază şi copilul cu handicap.
Legea stabileşte că poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcția de asistent personal persoana care îndeplinește următoarele condiții:
are vârsta minimă de 18 ani împliniți
nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupației de asistent personal
are capacitate deplină de exercițiu
are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;
a absolvit cel puțin cursurile învățământului general obligatoriu, cu excepția rudelor și afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum și cu excepția soțului sau soției, după caz; în situații excepționale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local în a cărui rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana care urmează să îndeplinească funcția de asistent personal, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități poate aproba derogarea de la îndeplinirea condițiilor de studii și în cazul altor persoane.