Cadou de peste jumătate de milion de euro făcut de Spitalul Judeţean către Hexi Pharma. Asta reiese din modul în care a fost finalizat, ieri, procesul intentat companiei care a furnizat dezinfectante la aproape toate spitalele din ţară şi care a fost găsită vinovată pentru „prezentarea ca adevărată a unor calităţi mincinoase ale produselor proprii”.
În cadrul acestui proces, 125 de unităţi sanitare din întreaga ţară s-au constituit părţi civile pentru a-şi recupera prejudiciul. De altfel, doar şapte judeţe nu au fost reprezentate într-unul dintre cele mai importante procese din sistemul sanitar, şi anume Arad, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Giurgiu, Harghita, Mehedinţi şi Satu Mare.
Botoşaniul nu a fost reprezentat la proces
Botoşaniul nu a fost reprezentat, deşi cele mai importante două unităţi sanitare din judeţ au fost şi ele menţionate în scandalul dezinfectanţilor. Dacă ar fi participat la proces, SJU ar fi primit 2,7 milioane lei.
Scandalul de la care a pornit totul a izbucnit în urma unei anchete făcută de mai mulţi jurnalişti conduşi de Cătălin Tolontan şi care a analizat achiziţiile publice făcute de unităţile medicale. Potrivit site-ului tolo.ro, pentru aceeaşi substanţă dezinfectantă, Suprasept, în cele 200 de contracte încheiate numai în 2015 s-au întâlnit câteva zeci de preţuri, de la 27 de lei pe litru la 70 de lei pe litru.
La vremea respectivă Spitalul Judeţean „Mavromati” a fost şi el în top la sumele plătite pentru dezinfectanţii diluaţi de la Hexi Pharma. Conform datelor furnizate către HotNews de Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), 20 de spitale din ţară au cumpărat, împreună, în perioada 2009-2015 dezinfectanţi şi medicamente în valoare de peste 101,7 milioane lei (23,1 milioane euro) de la Hexi Pharma.
Potrivit acestui clasament, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani a achiziţionat dezinfectanţi în valoare totală de 2.842.868 de lei, aproximativ 650.000 de euro, sumă care clasează unitatea din judeţ pe locul nouă pe ţară.
Produse cumpărate şi de spitalul din Dorohoi
În rândul spitalelor care au cumpărat produsul, care, potrivit analizelor, întăreşte bacteriile, în loc să le elimine, se afla şi Spitalul Municipal Dorohoi. Astfel, în perioada 2013-2016 s-au cumpărat 1.550 de litri, fiecare litru fiind plătit cu 40 de lei. Preţul a fost cu 12 lei pe litru mai mare decât cel achitat pentru achiziţiile făcute prin licitaţie publică şi cu cinci lei peste cel mediu plătit la nivel naţional, de 35 de lei pe litru.
„Cei de la Hexi aveau pe hârtie toate standardele îndeplinite”
La începerea procesului, în 2017, reprezentanţii SJU declarau că nu vor lua parte la proces deoarece licitaţiile ar fi fost corecte. „Cei de la Hexi aveau pe hârtie toate standardele îndeplinite. Băteau orice alt produs. De aia şi câştigau atât de multe licitaţii. Treaba noastră nu era să facem analize la produs, pentru că el venea cu un buletin de analize ataşat”, preciza la acea dată medicul epidemiolog al SJU Ştefan Bercea. Acesta a adăugat că dezinfectanţii puteau să fie doar apă cu săpun şi să iasă bine la analize, asta pentru că probele erau prelevate în condiţii de laborator, adică în medii deja curăţate.
Ieri, Corneliu Mihai, managerul SJU la data izbucnirii scandalului, nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.
Firma va fi dizolvată, iar directorul a primit închisoare
Tribunalul Bucureşti a dispus ca Hexi Pharma să plătească în total un prejudiciu de aproximativ 125 de milioane lei, reprezentând contravaloarea produselor biocide neconforme achiziţionate de sute de spitale din ţară, în dosarul penal în care Flori Dinu, directorul companiei, a fost condamnată la trei ani închisoare cu executare.
Conform deciziei instanţei, Hexi Pharma a fost obligată să plătească 89 milioane lei către 128 de spitale, constituite părţi civile în dosar. Cele mai mari sume urmează a fi plătite către Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş – 32 milioane lei, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Mureş – 8 milioane lei, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – 4,3 milioane lei, Spitalul Orăşenesc Luduş „Dr. Valer Rusu” – 4,3 milioane lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea – 1 milion de euro şi 338.000 lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa – 4,19 milioane lei, Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare „Dr. Voiculescu” Bucureşti – 500.000 euro, Spitalul de Arşi Bucureşti – 947.272 lei.
Restul de 36 de milioane de lei, bani reprezentând sumele ce ar fi trebuit plătite către spitalele care nu s-au constituit parte civilă în proces, vor fi confiscate. Cele mai mari sume confiscate vor fi pentru produsele neconforme comercializate către SJU „Mavromati” Botoşani – 2,7 milioane lei, Spitalul de Urgenţă Vâlcea – 2,07 milioane lei, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – 1,8 milioane lei, SJU „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – 1,5 milioane lei, SJU „Sf. Spiridon” Iaşi – 1,5 milioane lei, SJU Călăraşi – 1,5 milioane lei, Institutul Clinic Fundeni – 1,4 milioane lei, Spitalul de Urgenţă Sibiu – 1,4 milioane lei, Spitalul „Theodor Burghele” – 1,3 milioane lei, SJU Drobeta Turnu Severin – 1,2 milioane lei, Spitalul Elias – 1,01 milioane lei.
Pe de altă parte, Tribunalul Bucureşti a condamnat Hexi Pharma la plata unei amenzi penale de 2,6 milioane lei, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, uz de fals şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Tribunalul a mai hotărât dizolvarea companiei, după ce decizia instanţei va rămâne definitivă.
Parca era la mavromat în jurist care mereu era concediat și în instanță câștigă reangajarea și plata salariilor din urma. Oare este cam degeaba acolo?