spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTÎncălţămintea persoanelor care au intrat în focarul de pestă, arsă

Încălţămintea persoanelor care au intrat în focarul de pestă, arsă

Măsuri de precauţie fără precedent luate de autorităţile veterinare după apariţia primului caz de pestă porcină africană la Botoşani. Astfel, luni, sătenii care au intrat în focarul de pestă porcină au rămas fără încălţăminte, aceasta fiind ridicată de autorităţi şi arsă. Decizia a fost luată de autorităţile din Hudeşti, la propunerea medicului veterinar pentru a nu risca portarea virusului din Pădurea Alba în gospodării. De asemenea, hainele şi gospodăriile acestora au fost dezinfectate. „S-a făcut dezinfecţia. La persoanele care au fost acolo, s-a mers în curte, s-a făcut dezinfecţia, s-a confiscat încălţămintea. S-a procedat corect”, a spus medicul veterinar Fănică Lefter în cadrul unei şedinţe extraordinare a autorităţilor din comuna Hudeşti organizată după apariţia cazului de pestă porcină.

Informaţia a fost confirmată ieri şi de primarul Viorel Atomei, care a spus că ar fi vorba de trei persoane care au ajutat autorităţile. Pe înregistrare se precizează, însă că este vorba de curioşi care au mers în focarul din Pădurea Alba. „S-a procedat corect, ca să nu aducem pesta în gospodării. Nu e vorba de multe perechi de încălţăminte şi nu s-a pus problema despăgubirii proprietarilor. Dar dacă va fi cazul nu e o sumă mare, pentru că sunt papuci folosiţi în agricultură”, a declarat primarul.

Ieri, autorităţile veterinare continua recensământul porcilor din zona afectată, iar silvicultorii asigurau paza pentru ca locuitorii din satele învecinate să nu pătrundă în pădure.

Virusul pestei porcine africane a fost identificat în judeţ, în apropierea localităţii Alba, comuna Hudeşti, la cadavrul unui porc mistreţ. Se pare că animalul era mort de nouă-zece zile şi, dacă se ţine cont de faptul că timp de 40 de zile animalele infectate pot transmite virusul, iar din leşul mistreţului este posibil să se fi hrănit vulpi sau câini, situaţia din Pădurea Alba ar putea fi una destul de gravă. De remarcat, că probele la alţi 13 mistreţi vânaţi în aceeaşi pădure la sfârşitul săptămânii trecute erau negative, ceea ce indică faptul că ar putea fi doar un caz izolat de mistreţ venit peste graniţă din Ucraina.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...