Marius ILINCARU
jurnalist
„Cineva nu a primit un premiu/ a privit pe fereastră zăpada aşezată pe case/ şi şi-a zis e mai frumoasă/ ca orice premiu/ şi-n sufletul lui s-a făcut lumină/ şi zilele au început să curgă înapoi spre copilărie” (Constantin Abăluţă – Dilema Veche, 20 ianuarie 2019)
Încă o ediţie a Premiului Eminescu, încă o controversă. De fapt, în sine acest premiu este o controversă, dar despre acest lucru am scris şi anul trecut şi se pare că vom mai scrie mulţi ani de aici încolo, pentru că nimeni din administraţia locală nu are tupeul de a tăia conducta cu bani publici care alimentează Fundaţia Culturală „Hyperion-c.b.”, cea care a înregistrat la OSIM marca „Premiul Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»”.
Dacă anul trecut, Gellu Dorian, preşedintele Fundaţiei Culturale „Hyperion-c.b.”, s-a supărat pe aleşii locali care i-au cerut socoteală pentru vulgaritatea discursurilor de la manifestarea dedicată marelui poet, în acest an a făcut o „nefăcută” şi mai mare. A anunţat Primăria că va da premiul unui poet, iar apoi a premiat pe altcineva, pentru că primul poet, Constantin Abăluţă, pentru că despre el este vorba, nu a putut ajunge la Botoşani din simpla cauză că era bolnav. Aşa se face că banii, vreo 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), au intrat în contul lui Abăluţă, iar distincţia în cadrul manifestărilor de la Casa Tineretului a primit-o Liviu Ioan Stoiciu. Vinovată a fost scoasă Primăria Botoşani, pentru că s-a grăbit să trimită banii şi nu a făcut, precum statul român de obicei, plăţi după luni sau ani buni de la expirarea termenului limită. E drept că banii s-au întors în conturile Primăriei, pentru că poetul Constantin Abăluţă a fost un om de bună credinţă, dar situaţia este mai mult decât jenantă atât pentru oficialii botoşăneni, cât şi pentru cei doi poeţi.
Poate că Primăriei îi trebuia o astfel de lecţie, pentru a înţelege că de ani buni finanţează o şuetă între scriitorii şi poeţii agreaţi de aripa fostului şi actualului preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, totul ambalat strident sub imaginea marelui Eminescu.
Da, Primăria a greşit anul trecut, când Gellu Dorian a ameninţat că va retrage „titulatura premiului şi va suspenda protocolul de colaborare cu partenerii de până acum” că nu l-a trimis la plimbare şi să organizeze ea un alt premiu, chiar şi cu altă denumire, dar pe criterii transparente şi unanim acceptate de scriitori şi critici.
Era interesant ca în acest an Fundaţia Culturală „Hyperion-c.b.” să organizeze singură această manifestare, să asigure singură toate cheltuielile şi valoarea premiilor. Aşa, cu bani publici, toată lumea poate face o manifestare de anvergură. Notorietatea şi valoarea manifestării este dată într-adevăr de longevitatea ei şi a lipirii de anumite etichete, precum Uniunea Scriitorilor, Academia Română, etc., dar controversele din ultimii ani îi aduc mari prejudicii de imagine, atât premiului în sine, cât şi Botoşaniului, chiar dacă s-a procedat conform regulamentului.
Poate cineva, oricine, să explice cu ce e mai puţin valoroasă opera lui Constantin Abăluţă prin faptul că el nu a putut fi prezent la manifestările de la Botoşani? Dacă, Doamne fereşte, unul dintre cei desemnaţi câştigători are un accident şi moare în ziua premierii, el nu mai primeşte distincţia? Şi dacă tot se acordă pentru întreaga carieră, de ce ar trebui ca premiantul să fie prezent în carne şi oase la Botoşani? Câte premii Nobel sau Oscar s-au acordat în lipsă?
Şi întrebările sunt multe şi sunt legate de regulament, de criteriile şi procedura de jurizare şi de faptul că acestea nu sunt publice. Chiar dacă în spaţiul public se vor da ceva răspunsuri, lucrurile nu se vor schimba, pentru că, citându-l pe Eminescu: „Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;”.
