Există, în limba română, mai multe cuvinte a căror origine trebuie căutată în fantastica, dar frumoasa lume a zeilor romani. Unul dintre aceste cuvinte este „monedă”, care a circulat în spațiul românesc, deloc întâmplător, și sub forma de „monetă”. Puțini știu că acest termen evoca, inițial, o zeitate romană. În Roma antică, pe colina Capitoliului, una dintre cele mai cunoscute dintre cele șapte coline ale orașului, se afla în vremurile antice un templu dedicat zeiței „Juno Moneta”, ridicat chiar în apropierea unui alt templu, închinat lui Jupiter Capitolinul. Juno, sau Junona, era soția stăpânului zeilor romani, Jupiter, iar unul dintre supranumele zeiței era „Moneta”, adică „Sfătuitoarea” (lat. „monére” – a înștiința), datorită semnelor, sfaturilor bune pe care zeița le dădea poporului prin intermediul preoților din templu. Deoarece în acest templu se afla atelierul în care se fabricau banii și matrițele acestor bani, locul mai era cunoscut sub denumirea de „monetărie”, iar de la locul de fabricare denumirea s-a extins și asupra banilor ca atare, numiți „moneta”, în latină. Cuvântul a ajuns în limba franceză sub denumirea de „monnaie”, iar francezii au alcătuit și un cuvânt compus, „porte-monnaie”, adică locul în care se țin banii, care a dat „portmoneul” din limba română. Cuvântul latinesc s-a răspândit și la celelalte popoare europene: la englezi – „money”, la italieni „monéta”, la spanioli „moneda”, la portughezi „moeda”, la germani „münze”.
Există și alte zeități romane al căror nume s-a conservat până astăzi, în termeni care par să nu aibă nicio legătură cu mitologia. Este cazul cuvântului „cereale”, format de la numele zeiței romane „Ceres”, protectoarea recoltelor și a agriculturii. Paradoxal, cuvântul „cer” nu are legătură cu „Ceres”, el derivând din latinescul „calum”, ce desemna spațiul în care se mișcă astrele.
De la zeul roman al războiului, „Marte”, avem cuvântul „marțial”, adică solemn, grav, milităros. Legătura cu acest zeu, care a dat și numele zilei de marți a săptămânii, dar și numele lunii martie, este evidentă dacă aducem în discuție expresiile „curte marțială” (tribunal instituit în timp de război), „lege marțială” (lege instituită în situații de mare criză care autorizează folosirea forței împotriva propriului popor) sau „arte marțiale” (tehnici de luptă și sporturi originare din Japonia, China sau Coreea).
De la Venera, zeița romană a amorului și a frumuseții, se păstrează expresia „boli venerice”, adică boli dobândite prin contactul sexual. Încheiem această înșiruire de zei și de expresii, fără a le fi epuizat, pentru a face referire și la „Jupiter”, sau „Jovis”, părintele zeilor romani. De la el avem cuvântul „jovial”, prin care desemnăm un om bine dispus, glumeț, vesel, voios, comunicativ. Cuvântul a fost preluat din latinescul „jovialis” și însemna „cel născut sub zodia, influența lui Jupiter/Jovis”. Vechii romani aveau credința că persoanele născute în această zodie aveau parte de o soartă fericită, așa că aveau toate motivele să fie veseli. Noi, cei de astăzi, am uitat de Jupiter, dar continuăm să-i numim joviali pe cei veseli.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU