Marius ILINCARU
jurnalist
Multe mi-au fost date să văd în cele peste două decenii de presă, dar ceea ce s-a petrecut sâmbătă la şedinţa Comisiei de Dialog Social întrece orice limită.
La aceeaşi masă s-au îngrămădit 15-20 de sindicalişti, câţiva reprezentanţi ai patronatelor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, şefii instituţiilor deconcentrate şi, bineînţeles, ministrul Muncii, Marius Budăi. Majoritatea discuţiilor au fost axate pe drepturile angajaţilor din sectorul public, care au primit în ultimii ani majorare după majorare salarială. Cu toate acestea sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi vor sporuri calculate la nu ştiu ce bază, vor uniforme pentru sezonul primăvară-vară, medicii vor ca gărzile să se pună trei zile la vechime şi lista poate continua. Toate doleanţele prezentate ministrului Budăi, dar absolut toate, îi vizau pe bugetari. Un cuvânt nu au suflat liderii de sindicat despre angajaţii din mediul privat, care duc greul economiei şi care sunt puşi acum să facă mari sacrificii pentru a susţine financiar un stat cu nevoie tot mai mare de bani. Şi asta, chiar dacă printre liderii de sindicat erau şi reprezentanţi ai marilor confederaţii care îi reprezintă şi pe salariaţii din privat. Radu Fegher, preşedintele filialei judeţene CNSLR Frăţia, Vasile Chiru, preşedinte filialei judeţene BNS, sau Daniel Bulboacă, preşedinte Cartel Alfa Botoşani, au ridicat doar problemele sectoarelor din care provin, atât şi nimic mai mult. Dacă sindicalistul de la Nova Apaserv a fost ceva mai vocal, angajaţii pe care-i reprezintă fiind cam în aceeaşi situaţie cu cei din mediul privat, ceilalţi au încercat să nu-l supere cumva pe domnul ministru, menajându-l, ridicându-i mingile la fileu sau încercând să puncteze la capitolul imagine pentru că, aşa cum spunea şi oficialul guvernamental, „urmează alegeri şi în cadrul sindicatelor”. De altfel, cam toţi sindicaliştii prezenţi la discuţii au adoptat o atitudine politicianistă, mulţi dintre ei nefiind străini de aceasta, activând de ani buni în politică şi chiar în cadrul PSD.
De modul în care sindicaliştii au pregătit şedinţa, temele puse în discuţie, nu mai are rost să comentăm, atâta vreme cât ei nu s-au chinuit să înţeleagă legislaţia şi s-au prezentat ca nişte elevi care au uitat să-şi înveţe lecţia şi încearcă să brodească ceva din amintiri pentru a primi notă de trecere de la profesor.
Nici reprezentanţii patronilor nu au s-au „lăsat mai prejos”, intervenţiile lor fiind mai mult pentru a-şi justifica prezenţa acolo, altminteri neputându-l supăra pe ministrul partidului din care fac şi ei parte sau a cărui simpatizanţi/apropiaţi sunt.
Tot ca o şedinţă între membrii de partid s-a desfăşurat şi întâlnirea dintre pensionari şi ministrul Muncii. Mulţi dintre liderii acestora nu au aflat, de exemplu, că Legea pensiilor a fost deja adoptată şi contestată la Curtea Constituţională, şi i-au cerut ministrului urgentarea acesteia. Şi asta, bineînţeles după ce s-au mândrit că parlamentarii botoşăneni au ajuns în funcţii importante şi chiar în guvern. Nu s-au dezbrăcat nici ei de politicieni, atacându-i pe botoşănenii ajunşi parlamentari de opoziţie în alte judeţe.
În aceste condiţii pare şi firească atitudinea guvernanţilor faţă de români. E şi normal să creadă că toate sunt bune şi frumoase în ţară şi că pot să facă orice că nu vor pierde sprijinul populaţiei. Din păcate, pe lângă cei 1,3 milioane de bugetari şi cei cinci milioane de pensionari, în România mai trăiesc şi peste patru milioane de persoane care muncesc în mediul privat şi câteva sute de mii de mici întreprinzători, pe umerii cărora cade toată povara funcţionării statului de ani buni, fără ca cineva să se gândească măcar să o mai uşureze, dacă nu să o ridice.
