sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTCopil în stare gravă după ce a fost opărit

Copil în stare gravă după ce a fost opărit

Un copil a fost trimis în stare gravă la Iaşi după ce s-a opărit cu apa pusă la fiert pentru ceai. Micuţul are arsuri de gradele I şi II pe 20% din corp.

Necazul a avut loc marţi seară, într-o gospodărie din satul Ghilăneşti, comuna Cristeşti. Băieţelul, în vârstă de un an, se afla împreună cu mama lui în bucătăria casei. A fost nevoie de doar o clipă de neatenţie din partea mamei, care a pus apă la fiert pe aragaz pentru a prepara un ceai, că băieţelul a şi ajuns în apropierea aragazului. O mişcare greşită a acestuia a făcut ca ibricul cu apă clocotită să cadă peste el. Ţipetele copilului au alertat-o pe femeie, care a sunat imediat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat prmul ajutor, după care l-a transportat la spital.

„A fost preluat un copil de un an, sex masculin, prezenta arsură termică de gradele I-II pe aproximativ 22% din suprafaţa corpului. A fost stabilizat şi transportat la Pediatrie, după care direcţionat către spitalul de specialitate din Iaşi”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Micuţul a ajuns la Iaşi în condiţii bune, urmând a fi ţinut sub supraveghere de către medicii specialişti din centrul universitar, care vor decide dacă se impun şi intervenţii de chirurgie plastică asupra corpului lui, acesta având arsuri pe torace şi mâini.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...