Marius ILINCARU
– editor
„Robor-ul scade de vreo două luni încoace, nu are nicio legătură cu «taxa pe lăcomie»”, spunea zilele trecute guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Ceva adevăr în ceea ce spune este, dar este o declaraţie manipulatoare. Manipulatoare pentru public, dar şi una care încearcă să le arate bancherilor că el încă deţine controlul şi nu clasa politică pe acest teren. Realitatea e că Robor-ul a început să scadă din toamnă, numai că în ultimele trei luni ale anului trecut acesta a scăzut cu 0,13%-0,15%, ceea ce e puţin dacă e să ne raportăm la efectul acestor scăderi asupra creditării. Aceeaşi scădere a avut-o Robor-ul şi în primele şase zile bancare ale anului şi asta pentru a coborî sub pragul de 3% pentru ca să plătească o taxă mai mică, de 0,2% faţă de 0,3% cât ar fi fost în cazul în care media Robor a primelor trei luni ale anului ar fi depăşit 3%.
E greu de crezut că indicele Robor va mai coborî cu mult sunt 3%, pentru că băncile nu vor să piardă şi cel mai probabil îl vor ţine la pragul de sus al intervalului de impozitare pentru a diminua cheltuielile.
E adevărat că băncile au avut o atitudine de cămătari în România ultimilor ani, dar au fost şi lăsate. Au fost lăsate de politicieni, pe care i-a ajutat în perioada de criză, dar şi de BNR, care din arbitrul pieţei financiare s-a transformat într-un fel de sindicat al bancherilor. Şi nu de ieri de astăzi, ci de mult timp.
Evoluţia indicilor Robor la trei şi şase luni, cei pe baza cărora se stabilesc dobânzile creditelor acordate populaţiei, pare că este dictată din birourile directorilor băncilor. O simplă privire aruncată asupra arhivei indicilor Robor îţi dezvăluie trand-uri ce descriu curbe ale lui Gauss, cu vârf de maxim, întotdeauna, pe datele când se stabilesc dobânzile trimestriale. E drept că există şi mici variaţii de la trimestru, adică maximele mai scad cu câteva zecimi de procent, dar sunt mult mai mari decât minimele care se înregistrează în restul perioadei. Ştiu, Consiliul Concurenţei a anunţat că a anchetat băncile şi că nu există înţelegeri între bănci la stabilirea Robor-ului, dar daţi-mi voie să fiu un pic sceptic. Manipulări ale indicilor bancari s-au practicat pe pieţele mari ale lumii, iar bănci americane şi britanice au fost date în judecată pentru că au jonglat Libor-ul, indicele luat în calcul la stabilirea dobânzilor la creditele în dolari, în interesul lor şi în defavoarea clienţilor. Ce vă face să credeţi că la noi nu au practicat acelaşi joc?
„Taxa pe lăcomie” a lui Teodorovici şi Vâlcov nu a apărut din grijă pentru români. Nu. Nici nu ar ajuta prea mult scăderea dobânzilor cu 20-30 de lei la un credit cu o rata medie de 1.000 de lei. Marele câştigător ar fi tot statul care se va împrumuta masiv şi în acest an de pe piaţa internă, iar un plus sau un minus de 0,5% la dobândă înseamnă mult, foarte mult. Aici este interesul politicienilor de la putere şi dacă pe lângă aceasta mai plusează şi la capitolul popularitate, totul e OK.
Băncile strigă ca din gură de şarpe că sunt sărăcite şi că le sunt luaţi „banii cu japca”, dar cui să-i fie milă de ele, când la fel au procedat în ultimele două decenii cu românii? Câţi nu au fost îngenunchiaţi de practicile lor cămătăreşti…
În direct la un post de televiziune, Adrian Vasilescu, consilierul personal al lui Mugur Isărescu, spunea fără să clipească: „Băncile au adus în România patru miliarde de euro în timpul crizei; nu cred că ar mai face asta în situaţia actuală”. Realitatea e un pic invers. În perioada de criză băncile au scos patru miliarde. De la vârful crizei, înregistrat în 2009, când băncile străine aveau plasate în subsidiarele din România aproximativ nouă miliarde de euro, suma a scăzut constant până la 6,9 miliarde de euro în 2013, iar în primele șase luni ale anului 2013 au mai scos un miliard de euro. Deci, băncile nu au fost și nu vor fi niciodată „bunul samaritean” pentru români, dar nici să fie lăsate să se transforme în cămătari.
„Taxa pe lăcomie” nu va sărăci băncile, pentru că va fi suportată de români prin diferite comisioane, iar politicienii nu le-au făcut niciun favor. Singurii câştigaţi vor fi guvernanţii, care se vor putea împrumuta ceva mai ieftin pentru nevoile tot mai mari ale unui program iresponsabil din punct de vedere economic.
