O cursă spre Occident a fost amânată azi dimineaţă din cauza unui şofer începător. Un accident rutier produs de un șofer începător a avut loc, sâmbătă, pe strada Împărat Traian, la ieşirea din Botoşani spre Răchiţi.
Un tânăr de 25 de ani conducea un autoturism Volkswagen Golf 3 dinspre Botoșani spre Răchiți, iar pe Împărat Traian, într-o curbă la stânga, în pantă, mașina a derapat și a intrat pe contrasens, unde a lovit un microbuz Mercedes Sprinter, care pleca de la Săveni spre Occident cu mai mulţi pasageri a bord, care plecau la muncă.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, dar autovehiculele implicate au fost avariate, iar cursa pasagerilor spre ţările străine a fost pentru moment amânată, microbuzul fiind luat pe platformă de la locul accidentului.
La faţa locului au ajuns şi două echipaje de poliţie care au supus ambii şoferi testării cu aparatul etilotest şi au asigurat fluidizarea traficului.
Niciunul din şoferi nu era băut.