spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTLocuinţe scotocite cu mascaţii. Hoţi daţi de gol de papuci

Locuinţe scotocite cu mascaţii. Hoţi daţi de gol de papuci

Doi indivizi din comuna Vorniceni, bănuiţi de comiterea unui furt, s-au trezit ieri cu poliţiştii la uşă. Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi, cu vârsta de 19 şi respectiv 33 de ani, sunt bănuiţi că în perioada noiembrie-decembrie 2018 ar fi spart o casă nelocuită a unei femei din comună, de unde au furat mai multe bunuri (electrocasnice şi obiecte de mobilier), prejudiciul fiind estimat la 2.500 de lei.

Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor de la Secţia Rurală nr. 9 Vlăsineşti, care în baaza unor mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Săveni au descins ieri la locuinţele celor doi.

Cu ocazia percheziţiilor, la una dintre locaţii au fost găsite articole de încălţăminte ce prezintă interes pentru cauză, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. “În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, în vederea luării măsurilor legale”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...