Doi soți au tras o sperietură zdravănă după ce s-au răsturnat, joi dimineață, cu mașina pe o stradă din marginea municipiului Botoșani. Cei doi tocmai au plecat de acasă, din cartierul ANL Cișmea, iar pe strada Doboșari, într-o curbă la dreapta, mașina a intrat în derapaj, a urcat pe trotuar și s-a răsturnat.
Mai mulți trecători au ajutat, în scurt timp, la repunerea pe roți a autoturismului. La fața locului a ajuns și un echipaj de la Ambulanță, însă cei doi soți au refuzat transportul la spital.
La fața locului a ajuns și un echipaj de Poliție.