Spitalul Județean are un compartiment nou, de la sfârșitul anului. Este vorba de Compartimentul Buco maxilo facial, care și-a început activitatea în luna decembrie. Momentan, compartimentul are angajat un medic specialist, care lucrează în colaborare cu medicii de pe Secția ORL. Potrivit medicului Bogdan Constantin Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, în cadrul noului compartiment se vor face intervenții la nivelul cavității bucale. „Din octombrie a fost angajat și un medic care, încet-încet începe să-și desfășoare activitatea pe specialitatea dumnealui. Va asigura gărzi pe ORL și își va desfășura activitatea cu colaborarea medicilor stomatologi. Acest comportament face tot ceea ce nu poate să facă stomatologia, intervenții la nivelul cavității bucale, unde stomatologia nu poate să intervină. Era nevoie de acest compartiment, nu numai pentru a crește gradul spitalului, ci pentru populație în general că e mult mai ușor să îți rezolvi problemele local, decât să mergi la sute de kilometri distanță ca să poți să rezolvi problemele medicale pe orice specialitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU.