spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomePrima PaginăTânăr mort într-un accident de groază

Tânăr mort într-un accident de groază

Un tânăr a avut parte de un sfârşit cumplit, după ce maşina în care se afla s-a transformat într-un morman de fiare. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, a fost rănit grav ieri seară, pe drumul naţional care leagă Botoşaniul de Dorohoi. Acesta se afla pe scaunul din stânga al unui Audi cu volan pe dreapta, înmatriculat în Bulgaria. Maşina circula dinspre Botoşani spre Dorohoi, iar la Dealu Mare o maşină cu platformă ieşea dintr-o curte cu spatele, astfel că şoferul de pe Audi a tras de volan, încercând să evite impactul, însă nu a putut evita coliziunea în totalitate. După ce a lovit razant remorca, maşina a intrat în derapaj şi a fost proiectată violent într-un parapet de pe partea stângă a drumului, rămânând fără cupolă. Ulterior, autoturismul a ricoşat în al doilea parapet, de pe partea dreaptă a drumului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Şoferul a fost rănit uşor, dar a reuşit să iasă singur din maşină. În schimb, prietenul său, din Darabani, aflat pe scaunul din stânga şoferului, a rămas încarcerat. El a fost prins cu picioarele sub bord, fiind extras de echipele de descarcerare ale ISU ajunse în scurt timp la faţa locului.

Acesta a fost preluat în stare de inconştienţă de cadrele medicale de la ambulanţa SMURD şi transportat la Spitalul Municipal Dorohoi. Din păcate, starea lui s-a agravat într-un timp foarte scurt, intrând în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, inima tânărului nu a mai putut fi repornită, din cauza leziunilor interne foarte grave suferite.

Deşi nu a trecut decât o săptămână din acest an, din păcate accidentul de ieri a consemnat cel de-al doilea deces pe străzile judeţului, după victima din noaptea de Anul Nou, când un bătrân care a traversat neregulamentar a fost acroşat de o maşină.

 

Accidente grave din cauza maşinilor cu volan pe dreapta

 

Maşinile cu volan pe dreapta se dovedesc tot mai nefaste pentru ocupanţi, mai ales pentru pasagerii din stânga şoferului. Un astfel de accident a avut loc în toamna anului trecut, când un copil în vârstă de opt ani a ajuns la spital cu răni grave, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un tramvai. Accidentul a avut loc la limita dintre Cătămărăşti şi Botoşani, în locul în care întorc tramvaiele. Un BMW, cu volan pe dreapta, nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare faţă de un tramvai care venea din faţă, împrejurare în care a fost lovit puternic în momentul în care acesta efectua curba. În urma impactului, copilul care se afla în maşină, pe scaunul din stânga faţă, adică în zona cea mai afectată de impact, a fost rănit.

Un alt accident grav a avut loc în Cerchejeni, de unde trei copii şi doi adulţi au ajuns la spital, după ce un tânăr aflat la volanul unui Audi cu volan pe dreapta a intrat pe contrasens pentru a evita o groapă. Acesta nu a apreciat corect distanţele şi a lovit frontal un Volkswagen Sharan care se îndrepta spre Botoşani.

Un alt accident tragic, în care a fost implicat un autoturism cu volan pe dreapta, a avut loc pe 1 august 2014. Atunci, un dorohoian în vârstă de 25 de ani a murit. Tânărul se afla într-un Mercedes condus de prietena lui. Cei doi fuseseră în vizită la nişte rude şi se îndreptau spre Botoşani, însă, la ieşirea din Dumbrăveni, tânăra s-a angajat în depăşirea unui Volkswagen Transporter şi, din cauza vizibilităţii reduse, nu a observat că din faţă venea o autocisternă. Şoferul acesteia a încercat să vireze la stânga, însă nu a putut evita impactul. Mercedesul a intrat pur şi simplu sub camion, catapultându-l până sub geamurile unei benzinării din zonă.

Rămaşi încarceraţi, tinerii au fost scoşi din autoturism de echipajele de Descarcerare din Suceava. Pentru dorohoian nu s-a mai putut face însă nimic.

Adolescentă rănită de o maşină care a derapat

 

Tot ieri, o adolescentă din judeţul Botoşani a fost lovită de un autoturism pe drumul comunal DC 84 pe raza comunei Hudeşti. Fata, în vârstă de 15 ani, mergea pe marginea drumului şi a fost lovită de un autoturism Skoda, condus de o tânără de 26 de ani.

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa nu a adaptat viteza la un carosabil acoperit cu zăpadă, a derapat şi a lovit pietonul. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.

Şoferiţa, care este din Conceşti, este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-1.4 ° C
-1.4 °
-1.4 °
85 %
2.2kmh
50 %
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
4 °
joi
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...