Virgil COSMA
jurnalist
Fosta Miss Univers Romania 2011, Larisa Popa, unul dintre martorii cheie din dosarul de corupţie în care Darius Vâlcov a fost condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare, a fost numită consilier la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Acest organism a fost înfiinţat de cuplul Dragnea-Vâlcov în aprilie 2018 şi se ocupă de proiectele de investiţii în parteneriat public-privat, elaborarea de programe de dezvoltare economică şi socială pe termen scurt, mediu şi lung şi face prognoze şi studii privind echilibrul macroeconomic, sectorial şi regional. Pe scurt, sifonează banii de la buget şi din investiţii non-UE în contracte preferenţiale, incontrolabile de la Bruxelles. De aia a fost înfiinţat.
Cu patru zile în urmă, premierul Dăncilă a semnat numirea în fruntea ANAF a unei alte pupile a aceluiaşi Vâlcov, una Triculescu, fostă contabilă a firmei de gunoi din satul Cârcea, Dolj. Într-una dintre numeroasele firme în care a fost acţionar, Triculescu a fost asociată cu Adriana Cotel, cea care în octombrie 2018 a fost numită şefă a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, printr-o decizie la fel de surprinzătoare şi controversată. Cotel este tot economistă de profesie şi a derulat în trecut afaceri cu medicamente, în special în zona Oncologiei. Mai multe canale media au scris la vremea respectivă că Adriana Cotel este legată printr-o prietenie veche de Vâlcov. Cei doi, Triculescu şi Vâlcov, au petrecut revelionul la Sinaia împreună, în chip de parteneri, în compania lui Dragnea şi a Irinucăi. Romantic, nu-i aşa? După trei zile a venit şi numirea.
Ce este cu circul acesta, cu sarabanda aceasta de amante şi slugi umile? Este că suntem exact în toamna lui 1989, înainte şi în preajma ultimului Comitet Politic Executiv al lui Ceauşescu:
„- Sunt de acord toţi tovarăşii să mergem până la capăt? Cine nu este să spună acum (era vorba despre acordul de a se trage în manifestanţi cu muniţie de război – n. red.).
– Suntem, tovarăşe secretar general, mergem până la capăt”.
Aşa s-a încheiat acea şedinţă. Cine erau tovarăşii? Nu-i mai numesc, spurcate fie-le numele, dar s-a dovedit după numai o lună, în cursul proceselor care li s-au intentat că erau nişte dobitoci. Proşti sadea, unii chiar agresivi, îmbuibaţi cu privilegii, complet detaşaţi de originile lor presupus sănătoase, gata să facă orice le-ar fi cerut şeful, inclusiv crime. Exact ca acum. O colecţie de nevertebrate, care datorează fiecare firimitură celor care i-au numit, gata să mintă, să fure, să falsifice, la nevoie să şi ucidă prin ordin, pentru a-şi păstra şi consolida poziţiile.
Şi acesta este lucrul cel mai grav care i s-a întâmplat României în ultimii ani, şi cu precădere din 2017 încoace. Este desăvârşirea dominaţiei impostorilor şi imbecililor în societate, ca slugi perfecte ale unui clan mafiot care, folosindu-se de ele, a confiscat întregul stat. Această desăvârşire nu este doar consecinţa acaparării puterii politice de către grupul infracţional, ci şi cultivarea cu succes a unui bazin electoral, prin imbecilizare cu ajutorul mass-media aservite şi mituire pe faţă, respectiv acordarea selectivă a unor venituri mult supradimensionate în raport cu restul cetăţenilor. Noul discurs naţionalist-ortodoxist, antieuropean şi xenofob, imitaţie ridicolă a noii religii politice din triunghiul Moscova-Budapesta-Ankara, nu este decât versiunea oficială a acestei prostii îngălate, ridicate la rang de politică de stat. Bun, dar restul? Restul societăţii româneşti a obosit. Previzibil, protestele s-au redus la mitinguri anemice şi postări insultătoare pe reţelele sociale. În forma lui cea mai gravă, protestul ultim se materializează prin părăsirea ţării, fără a mai privi în urmă.
Anii care vin, începând chiar cu acesta, sunt critici pentru destinul ţării. Dominaţia aceasta deşănţată, a hoţiei susţinute de câteva mii de idioţi utili, vulnerabilizează ţara pe toate planurile, intern, extern, economic, sanitar, educaţional, demografic, instituţional. Constructul european scârţâie din toate încheieturile şi este limpede că, chiar dacă deocamdată este formală, se lasă o nouă cortină între Vestul bogat şi Estul măcinat de sărăcie şi contradicţii insurmontabile. Şi este la fel de limpede că dacă viitoarea construcţie europeană ne prinde în această fază, atunci aşa vom rămâne. Prizonieri ai unui regim de tip rusesc, cu o oligarhie restrânsă numeric, dar definitiv înfiptă la pupitrul de comandă şi în resurse şi o populaţie sărăcită, îndobitocită şi dependentă de pomeni, fie că acestea se numesc salarii, sporuri şi pensii speciale fie, după o nomenclatură foarte la modă acum, vouchere.
Sunt şi economişti şi filozofi care spun că acum ne e mai bine decât oricând. Au crescut salariile, industria merge de duduie, PIB-ul creşte an de an. Da, este adevărat, doar că e pe datorie. Ţara este întreagă, membră a celor mai importante organizaţii internaţionale şi, uite, şefă a Europei. Da, a unei Europe muribunde, în care oricum toată lumea râde de noi. Acum 29 ani, slugile alea, gata să meargă până la soluţia finală, au fost judecate şi închise. Iar noi, dacă vom mai avea vreodată alegeri cât de cât libere, trebuie să ne aducem aminte de acest precedent.
