spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Astăzi – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

În fiecare an, pe 7 ianuarie, de Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, este sărbătorit cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus.
Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale, Elisabeta, în momentul în care ea s-a întâlnit cu Fecioara Maria atunci când aceasta Îl purta în pântece pe Domnul.
Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu. El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi pe Acesta şi a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!”.

Ioan Botezătorul le este tuturor creştinilor model pentru a birui mândria.

Biserica a închinat Sfântului Ioan şase sărbători peste an: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

Astăzi este hramul Bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Stejari. Şi în celelalte biserici din judeţ care-l au drept ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul subt oficiate slujbe cu prilejul hramului. Peste 33.000 de botoşăneni îşi serbează astăzi onomastica.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.3 ° C
13.3 °
12.8 °
63 %
0.5kmh
0 %
mie
14 °
J
25 °
vin
21 °
S
18 °
D
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...