joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTTransfugi din Bangladesh ajunşi la Urgenţe în Dorohoi

Transfugi din Bangladesh ajunşi la Urgenţe în Dorohoi

Cinci bărbaţi originari din Bangladesh au ajuns joi noapte la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Dorohoi după ce au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în zona Dorohoiului.

Din câte se pare, nu mai puţin de 15 cetăţeni din Bangladesh au reuşit să treacă fraudulos frontiera prin zona Hilişeu Crişan. Opt dintre aceştia au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în zona localităţii Hilişeu, într-o pădure, fiind ulterior preluaţi de “mascaţii” Poliţiei de Frontieră.

Cinci dintre cei prinşi, cu vârste cuprinse între 17 şi 33 de ani, au fost duşi de poliţişti la Spitalul Dorohoi, acuzând stare de rău. cei cinci bărbaţi au fost consultaţi şi evaluaţi de cadrele medicale de la Urgenţe, doi fiind diagnosticaţi cu contuzie de şold, iar ceilalţi trei cu pneumonie, toate ca efect al drumului de câteva mii de kilometri pe care l-au parcurs din dorinţa de a ajunge la o viaţă mai bună.

Din fericire, aceştia au fost trataţi de personalul medical de la Dorohoi fiind în afara oricărui pericol. “Pacienţii erau afectaţi de efectele drumului lung şi a condiţiilor pe care le-au avut de suportat până au ajuns aici”, a precizat un medic din cadrul CPU Dorohoi.

Din primele cercetări, se pare că aceştia au mers până în Turcia, de unde au ajuns cu un vapor în Ucraina, de unde au trecut în România prin zona graniţei de Nord a judeţului nostru.

După ce au fost consultaţi şi stabilizaţi de către personalul medical de la Dorohoi, cei cinci cetăţen din Bangladesh au fost preluaţi de angajaţii Serviciului Poliţiei de Frontieră Dorohoi pentru cercetări.

Poliţiştii îi caută în continuare pe ceilalţi şapte. 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...