Aflat printre judeţele cu un ridicat grad de sărăcie şi cu o lipsă a unei strategii clare de dezvoltare economică, Botoşaniul stă pe zăcăminte importante de resurse minerale.
– Sorin RUSU
Pe cât de sărac şi slab dezvoltat este, judeţul Botoşani ascunde adevărate comori de care puţini au cunoştinţă. Prospecţiunile realizate în judeţ atât înainte, cât şi după 1990, au scos la iveală faptul că în subsolul judeţului există cele mai importante zăcăminte de gips, nisip cuarţos, bentonită şi ape minerale medicinale din ţară şi unele chiar din Europa.
La începutul anilor ’80, Comitetul Central al PCR a aprobat o strategie de cercetare şi evaluare a resurselor naturale de materii prime existente pe teritoriul României în scopul reducerii importurilor. Acest program a demarat imediat, fiind alocate fonduri importante. Echipe de geologi şi sondori au început să colinde teritoriul ţării, ajungând şi la Botoşani. Întregul program se desfăşura într-o conspirativitate totală, nici măcar autorităţile locale nefiind informate de ceea ce se petrecea. Datele obţinute erau centralizate la Bucureşti, dar sinteze ale acestora ajungeau şi la organele administrative locale. Dacă documentele nu s-au pierdut, ar trebui să existe în arhiva actualului Consiliului Judeţean Botoşani. Dar până astăzi nu au fost sistematizate în scopul exploatării lor, bătându-se pasul pe loc în privinţa valorificării acestor resurse, care ar avea rezultate deosebite în economia judeţului şi nu numai.
Cel mai mare zăcământ de gips din ţară
În localitatea Ivăncăuţi din comuna Păltiniş, a fost descoperit cel mai mare zăcământ de gips din România şi al patrulea ca importanţă din Europa. Studiile au arătat că zăcământul este de o puritate mare, fiind singurul gips descoperit în România care nu este radioactiv, proprietate extrem de rară. Chiar şi exploatat intensiv zăcământul ar ajunge pentru necesarul României pe aproximativ o sută de ani. Nicolae Ceauşescu a fost convins de cercetătorii geologi să investească 80 de milioane de dolari în industria de exploatare şi prelucrare a zăcământului din arealul respectiv.
La începutul lunii decembrie în anul 1989, a fost semnat şi un decret prezidenţial în acest sens, urmând ca din 1990 să înceapă construirea unor combinate în nordul judeţului. Proiectul cuprindea o cale ferată spre Darabani şi apoi spre Săveni, unde urma să se deschidă o exploatare minieră de suprafaţă, o fabrică de ardere a gipsului şi un combinat de prefabricate din gips, de panouri şi grinzi elastice, rezistente la cutremure mari. Se vorbea chiar de fabricarea unor anumite plăci de prefabricate pentru izolarea reactoarelor de la Cernavodă. După 1990 proiectul a fost abandonat.
Gipsul exploatat la moldoveni şi ucraineni
Cei din Păltiniş se gândesc la filiera basarabeană ca la o şansă de valorificare a zăcământului, fiindcă în Republica Moldova, la o aruncătură de băţ de malurile pline cu gips ale Păltinişului, această resursă este exploatată din plin. În Ucraina, aflată la rândul său la doar câţiva kilometri de localitatea botoşăneană, gipsul este prelucrat. Culmea, spun autorităţile locale, din acelaşi zăcământ de la Păltiniş care se prelungeşte peste Prut în cele două ţări vecine.
„În Republica Moldova se exploatează. Se vede de la noi fabrica. Şi nu numai moldovenii. Pe aceeaşi direcţie şi în Moldova şi Ucraina este valorificat. În Ucraina este o fabrică, din ce am vorbit eu cu colegii primari şi din Moldova şi din Ucraina, ridicată de un investitor turc. În Republica Moldova îl extrage şi îl pune în vagoane şi îl duce la Bălţi, că acolo este fabrica de prelucrare a gipsului“, arată edilul din Păltiniş.
În România însă, unul dintre cele mai pure zăcăminte de gips din Europa stă neatins.
Rezerve de petrol şi gaze
O altă bogăţie o constituie rezervele de petrol şi gaze; în acest sens, companii precum Regal Petroleum Romania în asociere cu Raffles Energy SRL sau francezii de la Total E&P Activities Petrolies au încheiat acorduri de exploatare cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), concesionând mare parte din partea de nord şi sud-vest al judeţului în vederea efectuării de prospecţii şi exploatarea resurselor de gaz metan şi petrol.
Bentonită şi nisip cuarţos
În subsolul comunei Viişoara există un important zăcământ de bentonită, minereu ce se foloseşte în industria metalurgică şi petrochimică. Conform estimărilor făcute de geologi, zăcământul ar ajunge pentru mai bine de 100 de ani în condiţiile în care s-ar extrage anual peste 1.000 de tone.
De asemenea, pe raza comunei Rădăuţi-Prut s-au descoperit la o adâncime de aproximativ 150 de metri, izvoare de ape minerale bogate în sulf şi magneziu, ce ar putea fi folosite în domeniu medical. După unele estimări, în acest caz o investiţie de un milion de euro ar putea valorifica aceste ape minerale.
O importanţă deosebită o prezintă şi nisipul cuarţos de la Hudeşti şi Miorcani. Cu toate că nisipul prezintă o concentraţie de cuarţ de 99,8% şi deşi sunt singurele rezerve de acest fel din ţară, acest zăcământ este exploatat doar la Hudeşti şi doar la aproximativ 10% din capacitate. În prezent, utilajele miniere par încremenite în timp în comuna din apropierea oraşului Darabani.
Se pare că existenţa acestor zăcăminte a făcut ca Guvernul Văcăroiu să adopte în anul 1995 un plan special de dezvoltare a judeţului, plan care însă nu a fost pus în aplicare, rămânând la faza de proiect. Aceste zăcăminte pot reprezenta şansa judeţului de a se relansa economic şi de a dezvolta o industrie ce i-ar permite să iasă din izolare şi să se afirme. Însă, indolenţa autorităţilor, lipsa unei infrastructuri rutiere şi feroviare normale, menţin în subdezvoltare o regiune ce ar putea înflori economic pe seama acestor resurse.
Prinse în mijlocul acestor zone bogate în resurse de subsol, localităţile respective ar putea avea mari avantaje dacă apele minerale, gipsul sau bentonita ar fi exploatate, ceea ce ar duce la crearea unor noi locuri de muncă, stoparea migraţiei, dezvoltarea serviciilor, etc.
Apa sulfuroasă de la Hlipiceni
La fel ca şi celelalte localităţi Hlipiceniul, pare să nu iasă în evidenţă prin nimic. Săteni care robotesc din zori până în seară, la câmp sau în gospodărie, drumuri pietruite ici si acolo, un peisaj tipic rural. Puţini ştiu însă că într-un colţ al localităţii, zace o mină de aur care, exploatată la adevărata ei valoare, ar ridica cu mult nivelul de trai al comunei.
Localitatea Hlipiceni, are un izvor mai deosebit; în apropierea pieţei din sat, se află un izvor cu o apă care arde; „minunea“ apei care iese printr-o ţeavă din măruntaiele pământului arzând ca o torţă, este cunoscută de toţi localnicii. Descoperită în urma prospecţiunilor pentru depistarea unor zăcăminte de petrol, apa sulfuroasă de aici are numeroase proprietăţi curative, dar nu este exploatată la adevărata sa valoare. Oamenii din zonă şi nu numai, înarmaţi cu bidoane şi butoaie, se alimentează de la izvor, beneficiind din plin de avantajele sale. Specialiştii spun că este o apă numai bună pentru tratarea reumatismului şi a altor boli osoase. Deocamdată, şi această bogăţie rămâne nevalorificată.
